Polițele RCA pot fi plătite și în patru rate!

0



Poliţele de asigurare de Răspundere Civilă Auto (RCA) pot fi plătite de către beneficiari în rate prin intermediul unei aplicaţii specializată în gestionarea costurilor şi obligaţiilor auto. Anunțul a fost făcut de reprezentanţii platformei prin intermediul unui comunicat de presă transmis, marţi, Agerpres.  


Astfel, cu ajutorul aplicaţiei Autodeal, poliţele RCA pot fi achitate în patru rate fără dobândă, 100% online, iar timpul de răspuns pentru aplicaţia de finanţare este mai mic de zece minute.

Numărul polițelor încheiate prin aplicație se va tripla

În acest context, reprezentanţii platformei online estimează că aproximativ 20% din totalul poliţelor RCA ar urma să fie plătite în rate de către utilizatorii Autodeal, precum şi o creştere a numărului de poliţe încheiate pe un an.
Opţiunea privind plata în rate a acestui tip de poliţe are la bază un parteneriatul încheiat între Autodeal şi TBI Bank. Pentru acest an, platforma Autodeal estimează o triplare a numărului de poliţe încheiate prin aplicaţie, la peste 5.000, în contextul în care vizează ca, la final de an, numărul de descărcări ale aplicaţiei să depăşească 300.000, faţă de 120.000, în prezent.

Aplicația evaluată la 3 milioane de euro

La finele anului 2021, aplicaţia a atras o investiţie de 450.000 de euro, de la doi investitori, pentru dezvoltarea de noi funcţionalităţi şi integrarea de noi parteneri strategici, aplicaţia fiind, în prezent, evaluată la 3 milioane de euro. „Suntem în faza finală de testare a implementării soluţiilor de leasing auto şi a programărilor în service/staţii ITP. De asemenea, estimam că, până la finalul lunii aprilie, vom lansa şi posibilitatea achiziţionării serviciilor oferite de Autodeal prin intermediul criptomonedelor”, a declarat Sandu Băbăşan, partener Autodeal.

Poate fi descărcată gratuit

Aplicaţia Autodeal digitalizează toate procesele generate de deţinerea unui autoturism şi permite administrarea cu uşurinţă şi în siguranţă, într-un singur loc, a tuturor programărilor şi plăţilor aferente deţinerii unui autoturism. Platforma integrează cel mai mare număr de servicii şi permite utilizatorilor setarea de notificări de expirare pentru RCA, ITP, Carte de Identitate şi permis de conducere, plata de taxe şi amenzi, achiziţia de roviniete, achiziţia de poliţe RCA şi asigurări de călătorie. Aplicaţia poate fi descărcată gratuit din App Store, pentru dispozitivele care rulează sistemul de operare iOS, şi din Google Play, pentru dispozitivele cu Android. Autodeal a fost lansată la jumătatea anului 2021 şi este dezvoltată de Riolit Web, companie din Cluj-Napoca înfiinţată în 2019. M.D.