Ultraj, la Poiana Lacului, în ziua de Paşte!

0



Doi poliţişti, un ofiţer şi un subofiţer au fost loviţi cu maşina de un individ care fugea, ca să nu-i fie întocmit dosar penal pentru conducere fără permis. S-a întâmplat în ziua de Paşte, la târgul anual organizat în comună. Bărbatul este recidivist, fiind condamnat în mai multe dosare penale. Ieri, pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.


Duminică, în ziua de Paşte, un echipaj de poliţie de la Secţia Rurală Poiana Lacului se afla la târgul organizat în comună pentru a asigura ordinea şi liniştea. Un ofiţer şi un subofiţer urmăreau ce se petrece, ca să poată preveni izbucnirea de scandaluri pe fondul alcoolului, comiterea de furturi sau alte infracţiuni. Au observat o maşină, pe care o cunoşteau ca fiind a unui bărbat care nu posedă permis de conducere. La volan era chiar individul bănuit, Ion S., de 34 de ani, un cunoscut recidivist din localitate. Şoferul a tras pe dreapta şi oamenii legii s-au apropiat de maşină cerându-i să dea documentele la control, atât cele personale cât şi ale autovehiculului. A refuzat şi a dat în marşarier cu intenţia de a pleca. Atunci l-a lovit pe primul poliţisti trecând cu roata pentru piciorul său. Nu a oprit ci a demarat, iar în timpul manevrei l-a acroşat cu oglinda şi pe cel de-al doilea om al legii. Din fericire, niciunul dintre poliţişti nu a necesitat îngrijiri medicale.

Dus cu mandat la Parchet

Bărbatul a plecat de la faţa locului, fiind căutat de oamenii legii. Nu a fost găsit acasă, nici în locurile despre care se ştia că le frecventează. „Din verificările efectuate de polițiști, s-a constatat că acesta figura cu dreptul de a conduce autovehicule suspendat. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis de conducere i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, faptă prev. și ped. de art. 335 alin.(2) din Codul Penal.
Ulterior, în ziua de 26 aprilie a.c., în baza mandatului de aducere, emis de procurorul de caz, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului l-au condus pe bărbat la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, unde a fost audiat, conform competențelor, procurorul de caz dispunând reținerea acestuia pe bază de ordonanță pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie dispuse măsuri preventive.” a declarat Mădălina Epure, ofiţer de relaţii cu presa la IPJ Argeş. Împotriva bărbatului la acuzaţia de conducere fără permis s-a adăugat şi cea de ultraj.

A fost condamnat de mai multe ori

Ieri, Ion S. a fost dus la Judecătoria Piteşti cu propunerea arestării preventive. Judecătorii au admis cererea şi au emis pe numele acestuia un mandat pe 30 de zile. Imediat după sentinţă, inculpatul a atacat decizia. Ion S. este recidivist fiind condamnat pentru mai multe infracţiuni de-a lungul timpului. În octombrie 2016, fiind judecat pentru furt calificat, bărbatul a fost condamnat la 4 ani şi 7 luni închisoare după ce i-au fost comasate mai multe pedepse din alte dosare de furt calificat, tâlhărie, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
În aprilie 2020 a fost arestat preventiv într-un dosar de tâlhărie, ulterior fiind plasat sub control judiciar, măsură ridicată de instanţă pe 11 martie anul acesta. M.Sandu