Mioveniul capitala portului popular românesc

0
  • Pentru o zi



De Ziua Națională a Portului Tradițional din România, duminică, orașul Mioveni a fost, capitala portului popular românesc.


Astfel, preț de câteva ore, în această zi iubitorii tradițiilor argeșene, păstrătorii și promotorii costumelor populare au oferit o frumoasă lecție de cultură și istorie. Pe străzile orașului a avut loc o paradă minunată la care au luat parte peste 80 de ansambluri din Argeș și alte județe, purtând cu mândrie costume populare reprezentative pentru fiecare zonă. În total, mii de participanți, toți mândri să-și etaleze moștenirea culturală, păstrată în lada de zestre a valorilor naționale.
Peste 70 de localități din Argeș și-au trimis grupuri și ansambluri de copii, îmbrăcați în cele mai frumoase straie populare, reprezentative fiecărei zone, să ia parte la evenimentul dedicat Zilei Naționale a Portului Popular, organizat în orașul nostru. Lor li s-au alăturat oaspeți din Brașov, Brăila, Bistrița, Cluj, Gorj, Maramureș și Mureș, toți mândri să-și etaleze moștenirea culturală, păstrată în lada de zestre a valorilor naționale. Prezenți au fost și reprezentanții Consiliului Județean Argeș – Ion Mînzînă, președintele CJ Argeș, alături de vicepreședinții Marius Nicolaescu și Adrian Bughiu, reprezentanții parlamentului – deputații Simona Bucura Oprescu, Remus Mihalcea, Nicolae Pavelescu, Aurel Bălășoiu, senator Cristina Stocheci, foarte mulți primari din județ, printre care Dumitru Ion – președintele ACoR Argeș, subprefecții Bogdan Minciunescu și Ciprian Neculăescu, consilieri județeni și locali și mulți alți reprezentanți ai instituțiilor de cultură, deconcentrate, din mediul academic sau din mediul privat. Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Mioveni – prin Centrul Cultural Mioveni alături de Consiliul Județean Argeș – prin Școala Populară de Arte și Meserii Pitești (secție a CJCA Argeș).

România de la Argeș

„Vă mulțumesc, pentru că dvs sunteți cei mai buni ambasadori ai portului românesc popular. Dvs sunteți astăzi România de la Argeș, la Mioveni. Este a patra ediție la Mioveni, în fiecare an mai frumoasă și mai bogată! Vă mulțumesc tuturor că ați venit astăzi aici!” a declarat Ion Georgescu, primarul orașului Mioveni, gazda evenimentului. ”Știu că efortul vostru este foarte mare. Unii dintre voi veniți de foarte de departe! Unii sunteți foarte mici. Nădăjduiesc că, într-o zi, fiecare cetățean al țării va avea un costum popular și, în această zi, va fi purtat oriunde și orice va face. Pe drumul dinspre Pitești, am văzut multă lume îmbrăcată în costum popular. Știam că vin aici, la Mioveni. Sper ca ceea ce se întâmplă aici, în Argeș, să se întâmple în toată țara!” a spus și Elena Iagar, manager Centrul Județean de Cultură și Arte. S.M.