Încă o zi pentru înscrierile la BAC

0



Înscrierile pentru examenul de Bacalaureat 2022, în Argeș, sesiunea iunie-iulie, se mai pot face până mâine, 27 mai. Acestea au durat o săptămână, începând de luni. Tot mâine, elevii de clasa a XII-a termină cursurile, iar pe 6 iunie vor susține proba orală la limba română.


În Argeș avem un număr de 5113 elevi care pot susține anul acesta BAC-ul, dintre aceștia 858 provenind de la Seral iar 75 de la clasa a 13-a. Înscrierea la sesiunile examenului național de Bacalaureat 2022 s-a făcut prin completarea documentelor-tip de înscriere de către candidați în perioada 9-10 mai 2022 – pentru sesiunea specială și se face în perioada 23-27 mai 2022 – pentru sesiunea iunie iulie, respectiv în perioada 18-25 iulie – pentru sesiunea august septembrie, potrivit procedurii transmise inspectoratelor școlare de către Ministerul Educației. Documentele-tip de înscriere sunt: # tabel de înscriere # cerere de înscriere (fișă-tip informatizată). Elevii care au obținut în clasa a XI-a sau a XII-a premii individuale la concursuri/ olimpiade școlare internaționale și au fost recunoscute de către ministerul Educației pot să solicite să echivaleze o anumită probă scrisă (în funcție de disciplina unde a obținut premiul). Elevii vor primi nota 10 pentru proba respectivă. Elevii care au obținut o certificare cu recunoaștere internațională a competențelor lingvistice și care solicită recunoașterea și echivalarea acestora cu proba C, trebuie să completeze pe lângă cererea de înscriere și o cerere de echivalare.
Calendar Bac 2022, sesiunea iunie – iulie
☛ 23 – 27 mai 2022: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
☛ 27 mai 2022: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
☛ 6 – 8 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
☛ 8 – 9 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
☛ 9 – 10 iunie 2022: Evaluarea competențelor digitale — proba D
☛ 13 – 15 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
☛ 20 iunie 2022: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
☛ 21 iunie 2022: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
☛ 22 iunie 2022: Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă
☛ 23 iunie 2022: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
☛ 27 iunie 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
☛ 28 – 30 iunie 2022: Rezolvarea contestațiilor
☛ 1 iulie 2022: Afișarea rezultatelor finale
Calendar Bac 2022, sesiunea august – septembrie, de toamnă
☛ 18 – 25 iulie 2022: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
☛ 16 august 2022: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
☛ 17 august 2022: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
☛ 18 august 2022: Proba la alegere a profilului și specializării —– proba E.d) — proba scrisă
☛ 19 august 2022: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
☛ 22 – 23 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
☛ 24 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
☛ 25 august 2022: Evaluarea competențelor digitale — proba D
☛ 26 și 29 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
☛ 31 august 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
☛ 1 – 2 septembrie 2022: Rezolvarea contestațiilor.
☛ 3 septembrie 2022: Afișarea rezultatelor finale.  S.M.