La doar o lună după ce a lovit cu maşina doi poliţişti, un bărbat de 34 de ani, din comuna Poiana Lacului, a fost trimis în judecată sub acuzaţia de ultraj. Acesta nu avea permis şi a vrut să scape de oamenii legii. În momentul incidentului, în autovehicul erau şi trei copii.
Întâmplarea a avut loc în ziua de Paşte, pe data de 24 aprilie, anul acesta. Ion S. era la volanul unui BMW X6 în târgul din Poiana Lacului. Doi agenţi, din cadrul Secţiei Rurale Poiana Lacului, l-au văzut şi ştiind că nu are permis de conducere s-au dus la el să-i verifice actele. Ca să scape, şoferul a demarat şi în timpul manevrelor i-a lovit cu maşina. „În acel moment, fără a-i adresa vreun cuvânt agentului de poliție, suspectul a început să tragă dreapta de volan, mergând o distanță scurtă înapoi, pentru a repoziționa autoturismul cu partea din față spre stânga, timp în care agentul îi spunea să stea. Suspectul a ignorant solicitarea polițistului, a demarat, moment în care l-a acroșat cu roata stânga față pe polițist, la nivelul piciorului drept, provocându-i un eritem la nivelul degetului mic de la picior. Având în vedere că autospeciala poliției îi bloca sensul de mers, suspectul a intrat pe contrasens pentru a o ocoli, îndreptându-se direct către polițistul T.C., astfel încât acesta a fost nevoit să se ferească, fiind atins cu partea dreaptă a autoturismului condus de către suspect în zona mâinii stângi ”, se arată în rechizitoriul procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești. În timpul celor petrecute, Ion S. avea în maşină trei copii. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Piteşti. Bărbatul este arestat preventiv. El este recidivist.