Acuzat de tâlhărie, pentru o oaie!

0



O pedeapsă de la 2 la 7 ani riscă un tânăr în vârstă de 29 de ani din Ştefăneşti. Tânărul este acuzat de tâlhărie, după ce a furat…o oaie! Imediat după comiterea faptei a sacrificat animalul aşa că, în timpul percheziţiilor efectuate de oamenii legii nu a mai fost găsită nici măcar blana mioarei, doar câteva pungi cu carne aşezate în congelator. Tânărul se afla ieri în arest, fiind reţinut!


Florin C., în vârstă de 29 de ani din Ştefăneşti a mers în ziua sfinţilor Constantin şi Elena pe dealul Marcea. Avea un topor în mână. A găsit un cioban care dusese oile la păscut. Tânărul a pus ochii pe o oaie şi a luat-o în braţe ca să plece cu ea. Ciobanul a încercat să-l oprească, moment în care cel acuzat de tâlhărie l-a amenințat că-l taie cu toporul. De frică păstorul nu a mai zis nimic, dar a sesizat Poliţia povestind ce i s-a întâmplat. La descris pe suspect oamenilor legii precizând însă că nu-l cunoaşte. Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. L-au identificat pe autor, în persoana lui Florin C.. Atunci când oamenii legii au descins acasă la individ și s-a constat că tăiase oaia. Carnea o avea la congelator, fiind ridicată de anchetatori. Miercuri, pe numele lui Florin C. a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore şi tânărul a ajuns în arest.
Ieri, a fost dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea luării unei măsuri preventive. 


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.