- Curierul zilei vă prezintă tehnicile de pescuit
Curierul zilei şi-a propus să vină în sprijinul pescarilor sportivi din judeţul nostru. În fiecare săptămână vă vom prezenta câte o baltă de pescuit din Argeş şi nu numai, tehnici de pescuit la diverse specii de peşti, nade, momeli şi monturi pentru prinderea acestora, reţete culinare pe bază de peşte şi cele mai importante legi în vigoare privind pescuitul sportiv.
În ediția de astăzi vă vom prezenta ”Cum se prinde crapul pe Dunăre”. Informațiile sunt oferite de Vlăduț Mateianu, dublu vicecampion mondial alături de Echipa Senzor, manager Senzor Planet, specialistul crapmania.ro, unul dintre cele mai bune site-ul de profil din România.
Dunărea este locul în care, chiar dacă nu prind niciun pește, simt că trăiesc și îmi încarc bateriile, de la sălcii, stuf sau nuferi. Este locul în care nu există ingineri sau arhitecți, sudori sau tâmplari, șefi sau angajați. Sunt doar colegi de pescuit, împreună cu care nopțile în jurul focului sunt ca în poveștile Șeherezadei.
Locurile și iar locurile
Asta este o discuție amplă. Sunt două tipuri diferite de locuri pe care este indicat să le căutam în Deltă. Unele sunt pe curent (adică unde apa curge), iar altele sunt pe zone în care curentul este foarte slab sau inexistent. În primul caz căutam locurile cu obstacole submerse (copaci căzuți, rădăcini etc.), praguri (adică diferențe bruște de nivel) sau vegetație specifică (stuf, papură).
În al doilea caz, pe zonele fără curent, important este să găsim porțiunea de trecere pentru crapi (canale între două lacuri, canale de legătură între brațe etc.). Adâncimea apei este optimă, după părerea mea, între 4 și 7 metri.
Cum se prinde crapul pe Dunăre
În primul caz este foarte greu să faci o nădire exactă și corectă, pentru că nada (boilies sau porumb) este purtată de curent, iar distanța depinde de puterea curentului și de adâncimea apei. Mult timp am crezut că este esențială această nădire, însă din experiență am realizat că de fapt crapii stau acolo (mă refer la „cioate”) și trebuie doar să le prezentăm frumos momeala la nas! Consider că pescuitul din barcă îți oferă șanse mult mai mari de prins pește, atât datorită faptului că îți poți amplasa mult mai corect monturile, cât și în lupta cu peștele, unde de multe ori nu beneficiem de frână la mulinete, fiind un fel de „care pe care”!.
În concluzie, cred că năditorul special de Dunăre este de aur (cel cu plăcuță de plumb și arc), are avantajul că este mai greu luat de curent, dar și că menține nada de apel în zona momelii și a cârligului. În al doilea caz, pe locurile fără curent, recomand o nădire masivă, de ordinul zecilor de kilograme, iar apoi multă răbdare. Poate dura 24, 48 sau 72 de ore până încep trăsăturile, dar vă asigur că merită! Cred că în această situație, pachetul nostru de 10 kilograme de boilies Delta de la Senzor este unul dintre cele mai accesibile de pe piata.
Dacă am ales bine zona (repet, trebuie să fie una de trecere), crapii se vor opri pe patul de nadă, apoi, în funcție de cât de bine este făcut, vor sta de la câteva ore până la câteva zile, timp în care ne vor delecta cu trăsăturile lor. La cârlig folosesc în general boiliesuri Delta, dar în anumite zone porumbul pe firul de păr face legea. Iar pe brațul Sf. Gheorghe pătrățica de mămaligă este o momeală foarte importantă.
Importanța echipamentului în Deltă
Nu sunt adeptul sculelor scumpe. Ba din contră, pot spune că mă simt mult mai bine când prind crapi cu scule obișnuite, pe care pot să le aibă majoritatea pescarilor. Dar, atunci când pescuim din barcă în zona cu agățătură, acolo unde nu ne putem folosi de frâna mulinetei, contează enorm un echipament robust, și tot ansamblul – lanseta (maximum 2.7-3 m), mulinetă (tambur mare) și fir (de la 0.45 mm în sus) trebuie să fie foarte bun. Pe zone fără curent pescuiesc cu lansete normale de 3.90 metri, mulinete clasice și fir de 0.26 mm cu înaintaș textil. Cea mai mare importanță o acord avertizorilor sonori fără de care nu cred ca aș mai putea concepe pescuitul nocturn (mai ales că atunci sunt majoritatea trăsăturilor!).
Trei partide memorabile.
Majoritatea partidelor în Deltă sunt memorabile. O sa încerc să mă rezum doar la trei dintre ele, diferite. În 2014, la jumătatea lui octombrie, eram pe celebrele locuri “Senzor” de pe Dunărea Veche și aveam cinci zile în care prinsesem exact cât să mâncăm un borș. Cu toate că mai aveam numai 48 de ore de stat, nimeni nu era panicat, mai ales că mai aveam votcă și bere suficientă. La ora 23,00 a venit prima trasătură, un crap de circa 7-8 kg. Trăsătura ne-a surprins, eram în jurul focului toți, bine dispuși, neștiind ce va urma. Apoi a mai venit o trăsătură, încă una, două deodată și 30 de ore de foc continuu în care am prins peste 400 kg de crap, cu un record de 15 kg! După aceea partidă au devenit pescari de crap și oameni care erau pentru prima oară în Deltă și chiar prima oară la pescuit, șansa lor fiind aceea că au fost alături de echipa mea la momentul potrivit.
Îmi place pescuitul la știucă. Nu îl stăpânesc bine, dar nu sunt nici
particular”, adică începător în termenii noștri. Îmi place sa pescuiesc pe ape naturale, în locuri în care poate da orice posesor de permis de pescuit. De obicei caut zone cât mai retrase, ideal fiind acolo unde nu a calcat nimeni. Așa a început aventura mea din 2012, când după un studiu atent al unei hărți mai vechi, am găsit un mic lac care nu era cunoscut de nimeni, la câțiva kilometri de Mila 23. Împreună cu un prieten am pornit expediția spre necunoscut, trăgând barca peste stuf, peste copaci doborâți, peste plauri, prin pânze de păianjen, prin găinaț de păsări, prin mlaștina, etc.
După aproape cinci ore de muncă, am ajuns în micul lăculeț căutat, superb din toate punctele de vedere. Nerăbdători, am luat lansetele, am aruncat simultan și…. stupoare ! După o cotitură a apărut o barcă cu turiști, cu veste pe ei, beri în mână și muzică de petrecere. Exista și alt canal de acces, perfect navigabil, pe care am făcut fix 25 de minute până la Mila 23, la gazda noastră. La știucă nu am mai dat….
Nici expediția de anul trecut din octombrie nu o pot uita, una foarte reușită de altfel, cu un nou record de 18 kg, plus minimum 15 crapi săriți de 8 kg! Ca de obicei, eram cazați la cort, la câțiva metri de Dunăre, ca să fim cât mai aproape de lansete. Era ultima seară, toata lumea era încântată de partidă, am stropit cu ceva tărie ultima masă din Delta și ne-am băgat liniștiți la culcare în corturi, mai ales că începuse să plouă. În zori urma să plecăm spre casă. Pe la 5 dimineața simt ceva umed pe spate, mă întorc pe o parte, era și mai umed… Bâjbâi după lanternă, dau cu mâna de ea, o pun în cap și simt cum se prelinge apa pe fruntea mea. O aprind și realizez că inevitabilul se produsese, iar Dunărea intrase peste noi în cort, circa 10 cm. Am avut mare noroc cu sacii de dormit care au permis mai greu intrarea apei. Ce a urmat este groaznic, uzi din cap până in picioare, cu toate hainele de rezerva îmbibate de apă, gențile cu scule fleașcă, cizmele pline cu apă, acte, telefoane, a trebuit să strângem. Și afară continua să plouă.
Consider Delta casa mea. Locul în care, chiar dacă nu prind niciun pește, simt că trăiesc și îmi încarc bateriile, de la sălcii, stuf sau nuferi. Este locul în care nu există ingineri sau arhitecți, sudori sau tâmplari, șefi sau angajați. Sunt doar colegi de pescuit, împreună cu care nopțile în jurul focului sunt ca în poveștile Sheherezadei. Jur să nu merg în Deltă niciodată singur!.
