Reducerea dependenței de importuri e strategia câștigătoare!

0
  • Ovidiu Puiu, senator PSD de Argeş



România are capacitatea să devină independentă energetic, iar recent adoptata Lege off-shore pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră e un pas concret în această direcție, spune senatorul PSD de Argeş într-o declaraţie de presă. Acesta a adăugat că ţara noastră are resursele necesare pentru a garanta siguranța alimentară a populației. La final, parlamentarul a mai spus că România trebuie să-și susțină domeniile de importanță strategică națională. 


Senatorul PSD de Argeş, Ovidiu Puiu a declarat: „PSD a prezentat recent bilanțul celor șase luni de guvernare și prioritățile pentru viitorul apropiat. Pentru un partid care se respectă, privirea spre viitor e la fel de importantă ca privirea spre trecut, în condițiile în care trăim probabil cea mai complicată perioadă post-revoluționară. Deși lista realizărilor a inclus cu deosebire măsurile socio-economice adoptate în cele șase luni de guvernare, o mențiune specială merită și funcționarea, în termeni rezonabili, a coaliției de guvernare, pentru că ea a creat climatul favorabil adoptării și implementării deciziilor. Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar fi arătat România cu o clasă politică extrem de fracturată în fața crizelor suprapuse și a contextului global foarte complicat de securitate!
Fără a apăsa discursul pe ideea că România a avut cea mai mare creștere economică din UE, PSD și-a arătat consecvența în susținerea românilor cu venituri mici, precum și a firmelor din România afectate de pandemie, de creșterea ratelor dobânzilor sau de întreruperea lanțurilor de aprovizionare. ”Sprijin pentru România” a devenit astfel un mod concret de a duce creșterea economică și în buzunarele românilor, atât cât a fost posibil. Este evident însă că lista provocărilor rămâne complexă și deschisă, cu atât mai mult cu cât într-o economie interconectată la nivel internațional, inflația ajunge să fie ”marfă de import”!
Privind spre viitorul apropiat, reducerea dependenței de importuri este, probabil, strategia cu cele mai mari șanse de câștig pentru România, cu implicații pe mai multe paliere.
Înainte de toate, România are capacitatea să devină independentă energetic, iar recent adoptata Lege off-shore pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră e un pas concret în această direcție. A se adăuga aici și eforturile de finanțare a energiei verzi din multiple surse, demers care vine la pachet și cu noi locuri de muncă. Mai departe, România are tot potențialul din lume pentru a garanta siguranța alimentară a populației, indiferent de tipurile de crize pe care le putem traversa. PSD a venit în acest sens cu un plan strategic integrat pentru susținerea agriculturii și a industriei alimentare românești, care trebuie să-și găsească rapid transpunerea în practică. Am convingerea că toți cei implicați în planificarea strategică vor găsi pârghiile prin care să îndrepte enorma greșeală de a nu include irigațiile și siguranța alimentară în general în programarea alocărilor fondurilor europene, în mod special a PNRR!
Nu în ultimul rând, așa cum Europa și-a ales ”autonomia strategică” drept leitmotiv al reacției la crizele suprapuse, și România trebuie să-și susțină domeniile de importanță strategică națională. Între prioritățile viitorului apropiat regăsim așadar sprijin pentru investițiile cu impact major în economie, care pot și trebuie să miște țara în direcția dorită de noi toți, aceea a echilibrării deficitelor structurale și a creșterii calității vieții tuturor românilor.
Viitorul va suna cu siguranță mult mai bine când toți vom înțelege cea mai bună strategie e să acționezi, nu să reacționezi!” 


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.