În ziua întâi, pomenirea Sfântului Mucenic Iustin Filozoful.
Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful s-a născut către anul 114 în Sichem, un vechi oraş al Samariei, din părinţi greci păgâni. A trăit pe vremea împăraţilor Antonin cel Pios (138-161) şi Marcus Aurelius (161-180), şi s-a numit „filosof” fiindcă din copilărie s-a osârduit cu studiul filosofiei păgâne, iar mai apoi cu cel al filosofiei Adevărului, învăţătura lui Hristos.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Iust, Iustin, Hariton, Harita fecioara, Evelpist, Ierax, Peon şi Valerian.
Aceşti sfinţi s-au nevoit la Roma, stând înaintea lui Rustic eparhul, şi după multe chinuri li s-au tăiat capetele. Însă se spune că mai înainte de taiere, a zis Sfântului Iustin eparhul: „Voi credeţi, că dacă veţi fi omorâţi va veţi sui la ceruri, şi veţi lua vreun bine?” Iar el zise: „Nu ni se pare, ci suntem adeveriţi, cum că îndată ne vor primi bune răsplătiri şi desfătată primire”. Şi aşa li s-au tăiat capetele.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Firm.
Acesta a fost în zilele lui Maximian şi pentru credinţa în Hristos a fost prins şi adus către Magon ighemonul, şi neplecându-se a aduce jertfă la idoli, a fost dezbrăcat şi bătut cu vine, după aceea a fost spânzurat, chinuit în multe feluri, iar la sfârşit i-au tăiat capul, şi aşa a luat cununa luptelor sale.
Amin.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525