Cei care nu își plătesc facturile riscă să fie executați!

1
  • Termo Calor avertizează proprietarii și asociațiile de proprietari

Termo Calor Confort S.A. aduce la cunoștință utilizatorilor că asociaţiile de proprietari, precum şi proprietarii apartamentelor din condominiile respective, au obligaţia respectării prevederilor Legii nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor. 
Conform art. 33 din Legea 196/2018, ,,Proprietarii din condominii care îşi înstrăinează locuinţele sau spaţiile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă sunt obligaţi ca la întocmirea actelor de înstrăinare să facă dovada plăţii la zi a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari şi a utilităţilor publice.”

Penalități pentru fiecare zi de întârziere

Având în vedere prevederile art. 77 și art. 78 din Legea 196/2018, asociaţia de proprietari are posibilitatea de stabili un sistem propriu de penalități pentru fiecare zi de întârziere, precum și dreptul de a acționa în instanță proprietarul care se face vinovat de neplata cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei mai mult de 60 de zile de la termenul scadent, respectiv 90 zile de la afişarea listei, informând membrii asociaţiei prin afişare la avizier.
Pentru neîndeplinirea atribuţiilor şi obligaţiilor sau pentru depăşirea acestora, administratorul răspunde personal sau solidar pentru daunele şi prejudiciile cauzate proprietarilor, asociaţiei de proprietari sau terţilor, după caz.
Persoanele juridice cu obiect de activitate administrarea condominiilor răspund solidar cu persoanele fizice care au calitatea de angajat al acestora, care prestează activitatea de administrare a condominiilor.
Ca urmare a măsurilor luate pentru recuperarea creanțelor, Termo Calor informează că nu se vor face excepții cu privire la acest demers, creanțele urmând a fi puse în executare, situație în care debitorii vor suporta și cheltuielile de executare silită.
În vederea derulării în bune condiții a relaţiilor contractuale existente, Termo Calor Confort S.A. solicită utilizatorilor/consumatorilor să întreprindă de urgenţă toate demersurile necesare în vederea efectuării plății integrale a sumelor datorate.
Pentru detalii privind prevederile legale referitoare la aceste situații, accesați link-ul https://www.primariapitesti.ro/informare-cu-privire-la…

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.