O delegație de rectori din Cuba, condusă de ministrul învățământului superior din Cuba a fost prezentă la Palatul Parlamentului, în această săptămână. Printre reprezentanții țării noastre la această întâlnire s-a numărat și senatorul PSD de Argeș, Ovidiu Puiu.
Ovidiu Puiu, senator PSD de Argeș: „Am participat în această săptămână la Palatul Parlamentului la întâlnirea de lucru cu o delegație de rectori din Cuba condusă de ministrul cubanez al învățământului superior, Dr. C. Jose Ramon Saborido Loidi. Întâlnirea are la bază Acordul de Colaborare Culturală semnat între cele două țări și aflat în vigoare încă din anul 1960.
Schimbul de experiență și bune practici facilitat de această vizită a fost însoțit și de semnarea unui Program de Cooperare în domeniul învățământului superior între ministerele de resort ale celor două țări, deschizându-se astfel noi punți de legătură în educație, cercetare și inovare.
Îi felicit pe promotorii acestei inițiative și îmi exprim convingerea că internaționalizarea învățământului superior va crea beneficii durabile pentru comunitatea academică și pentru societate în ansamblul său!” a declarat parlamentarul de Argeş.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525