În arest după ce a furat o motocicletă

0

Trei acuzații grave care îi pot aduce închisoarea, cu asta s-a ales un tânăr de 22 de ani, din comuna Bârla. Acesta a furat o motocicletă din Pitești, cu intenția să o vândă. Ca să fie sigur de reușită a și modificat-o puțin, crezând că nu va fi recunoscută. A fost reținut, pentru furt calificat, distrugere și conducere fără permis!
Miercuri au avut loc percheziții la Bârla. Polițiștii Serviciului Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului, Postului de Poliție Bârla, Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș au făcut două descinderi la locuința lui George Daniel C., de 22 de ani, din localitatea amintită. Oamenii legii au găsit ceea ce căutau. Au ridicat o motocicletă. În urma investigațiilor s-a stabilit că deși are unele modificări, este cea furată de tânăr în noaptea de 7 spre 8 mai. Oamenii legii aveau o plângere de la un piteștean care spunea că i-a dispărut vehiculul pe două roți, din parcare. Atunci când a plecat cu „motorul” hoțul a lovit și un autoturism parcat alături, culmea, al aceluiaşi proprietar. Astfel, omul s-a trezit a doua zi şi fără motocicletă şi cu maşina lovită. Imediat după dispariţie piteșteanul păgubit a postat pe grupuri de socializare fotografii cu vehiculul în care preciza că a fost furat şi cerea ajutorul internauţilor să-l găsească. Cercetările oamenilor legii au dus la George Daniel C. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat, distrugere (pentru maşina lovită) şi conducere fără permis, după ce în noaptea cu pricina, tânărul s-a dus până la Bârla conducând motocicleta cu toate că nu este posesor de permis. La audieri făptaşul a recunoscut că voia să vândă vehiculul şi l-a modificat ca să nu fie recunoscut. A fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă aseară fiind dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea luării unei măsuri preventive.