4866 elevi la Evaluarea Națională

0
  • Proba la Limba română a fost susținută în 122 de centre

4866 de elevi absolvenți ai clasei a 8-a s-au înscris în acest an, în Argeș, pentru susținerea examenului de Evaluare Națională. În total au fost organizate 122 de centre de examen și 4 centre de evaluare.  
În județ exista un număr de 5210 elevi eligibili pentru acest examen, însă nu toți s-au înscris la Evaluare, din motive personale sau din cauză că nu au avut situația la învățătură încheiată. Ieri, elevii au susținut prima probă, la limba și literatura română, iar mâine, are loc a doua probă, la matematică. Examenul de ieri a început la ora 9:00, deși în săli s-a intrat de la ora 8:00, iar incintele în care s-au ținut testele au avut sistem de supraveghere audio-video. Absolvenții au avut ca timp de lucru 120 de minute, de la completarea casetei de identificare iar până ieri la prânz nu s-a semnalat niciun incident în tot județul. Subiectele au fost primite sub formă de broșură, iar unde a fost cazul s-au solicitat și pagini suplimentare. Un răspuns completat în căsuța de răspuns a putut fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a literei scrise în căsuță și scrierea în dreapta căsuței a literei asociate răspunsului considerat correct. Un răspuns care a constat în marcarea cu X a unei opțiuni a putut fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a marcajului X și marcarea cu X a răspunsului considerat correct. Au fost permise sublinierile pe text cu creion sau stilou/pix de culoare albastră, în cazul itemilor care vizează sintaxa frazei și nu s-a considerat semn particular delimitarea propozițiilor în frază.

Rezultate pe 23 iunie

Rezultatele înaintea contestațiilor se vor publica pe 23 iunie și vor fi afișate până la ora 14.00. Contestațiile pot fi depuse, în zilele de 23 iunie (ora 16.00 – ora 19.00) și 24 iunie (ora 8.00 – ora 12.00). În perioada 24 – 29 iunie se vor soluționa contestațiile, iar pe 30 iunie vor fi afișate rezultatele finale.

Important la proba de matematică

Mâine urmează proba de matematică. Elevii trebuie să știe că # un răspuns de la Subiectul I sau de la Subiectul II poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală și încercuirea altui răspuns considerat corect; # la figurile de la proba de matematică sunt permise marcajele pe figură și completarea figurilor cu creion sau stilou/pix de culoare albastră; # este permisă realizarea unor figuri geometrice (cu creion sau stilou/pix de culoare albastră) în spațiul pus la dispoziție pentru rezolvarea problemelor.