Al doilea accident de muncă într-o săptămână

0

Un accident de muncă s-a petrecut, miercuri seara, la o societate de prelucrare a lemnului din comuna Oarja. Este al doilea accident de muncă soldat cu rănire gravă a unui angajat, petrecut într-o săptămână. Ca urmare a celor petrecute, are loc o anchetă internă la firma Yildiz Entegre, fabrica de producție MDF. De asemenea, au fost sesizați inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeș şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş care a întocmit dosar de cercetare penală în cele două cazuri.
Accidentul a aut loc în jurul orei 22.00. Se spune că în timp ce manevra resturi de material lemnos, Ion T. de 37 de ani, din Oarja, a fost lovit de o bârnă în cap. „Un echipaj SMURD de prim ajutor calificat de la Detașamentul de Pompieri Bradu a intervenit alături de un echipaj SAJ în localitatea Oarja pentru a acorda asistență medicală unei persoane accidentată de o bârnă din lemn. Ajunși în cel mai scurt timp la locul solicitării, paramedicii SMURD au constatat că era vorba despre o victimă de sex masculin, în vârstă de 37 de ani, care prezenta leziuni grave la nivelul capului, fiind transportată de urgență la spital de către un echipaj mixt SMURD – SAJ (n.r. Serviciul de Ambulanţă Judeţean)”, a transmis ISU Argeş. Muncitorul a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti având un traumatism cranio cerebral grav. Pierduse mult sânge. Acesta a fost internat şi o noapte a stat la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă pentru monitorizare. Ieri, pacientul a fost transferat la Secția Neurochirurgie.

Poliţiştii au întocmit dosare penale

Săptămâna trecută, miercuri, un bărbat de 35 de ani, din Pitești, în timp ce lucra în schimbul de noapte și se afla la banda de lucru, a fost prins în zona toracelui de utilaj. A ajuns la spital în stare critică. Bărbatul a fost intubat și conectat la aparatele care îi monitorizau funcțiile vitale. După câteva zile în care a fost în comă, acesta și-a revenit. A fost detubat și este conștient însă, în continuare este internat la Secția ATI. Pacientul a fost supus mai multor intervenții chirurgicale. La nivelul societății a fost demarată o anchetă internă. De asemena, în ambele cazuri, polițiști și inspectorii ITM fac cercetări. „În fiecare dintre cele două situații la care se face referire, respectiv sesizarea din data de 14 iunie a.c., precum și sesizarea din data de 08 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albota, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, desfășoară cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, precum și neluarea, respectiv nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă, conform art. 196, 349 și 350 din Codul penal. În cauză au fost anunțați și reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeș.” a anunţat Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeş.