- În săli există camere de supraveghere
Examenele absolvenților continuă în Argeș și toată țară, după elevii de la 8-a, de azi a venit rândul celor de a 12-a să intre în febra testelor. Și nu este orice fel de examen, ci unul al maturiății, BAC-ul.
Bacalaureatul, sesiunea 2022, începe astăzi, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Apoi, marți, 21 iunie, se va desfășura proba obligatorie a profilului, iar miercuri, 22 iunie, va avea loc proba la alegere a profilului și a specializării. Ultima probă scrisă, proba la Limba și literatura maternă, este programată joi, 23 iulie, dar în județul Argeș nu sunt absolvenți care să susțină această probă. În județul Argeș, examenul de Bacalaureat este organizat în 16 centre de examen, iar pentru procesul de evaluare a lucrărilor au fost desemnate 4 centre de evaluare. Pentru susținerea probelor scrise s-au înscris 4246 candidați, dintre care 3701 candidați din promoția curentă, respectiv 545 candidați din promoțiile anterioare. Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 27 iunie (până la ora 12:00). Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), afișarea rezultatelor se va face prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului. Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 1 iulie.
Camere de supraveghere în săli
Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană de Organizare a examenului de Bacalaureat, în baza prevederilor Procedurii nr. 1.526/DGIP/12.03.2021 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare. Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio. Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor, vor utiliza numai creion ngru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen. Pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Examenului de Bacalaureat în vederea susținerii probelor cu subiectul de rezervă se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfășurare a Bacalaureatului.
Eliminări din examen
Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.). În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
● recunoașterea/echivalarea/ susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
● susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
● obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.