Alb-violeții încep al doilea cantonament

0

După două săptămâni de pregătire centralizată în Austria, FC Argeș a revenit în țară. Fotbaliștii alb-violeți au avut câteva zile libere pentru a sta alături de familii, însă de miercuri seară și-au reluat antrenamentele la stadionul Nicolae Dobrin.
Piteștenii vor pleca vineri în cel de-al doilea stagiu de pregătire, programat la Curtea de Argeș. În cele 7 zile pe care le vor petrece în orașul Basarabilor, argeșenii au programate și două meciuri de verificare la Valea Iașiului.
Primul este programat sâmbătă, 2 iunie, de la ora 18.00, cu CSA Steaua București. Cel de-al doilea meci de verificare a fost stabilit pentru marți, 5 iulie, adversar urmând a fi Concordia Chiajna. Piteștenii vor încheia cantonamentul pe 8 iulie. Vineri seară, pe stadionul Nicolae Dobrin, clubul din Trivale își va prezenta echipa și noului echipament. Seara se va încheia cu amicalul FC Argeș – CS Mioveni. În eventualitatea în care cele două echipe se vor întâlni în primele etape de campionat, FC Argeș va căuta alt adversar pentru acest ultim test dinaintea începerii noului sezon.
Programul echipei FC Argeș în stagiul de pregătire de la Curtea de Argeș:
Vineri, 1 iulie – plecarea în cantonament
Sâmbătă, 2 iulie, ora 18.00 – amical FC Argeș – CSA Steaua
Marți, 5 iulie – amical FC Argeș – Concordia Chiajna (oră nestabilită)
Vineri, 8 iulie:
– revenirea la Pitești
– Ora 20.30 – prezentarea echipei și a noului echipament(stadionul Nicolae Dobrin)
– Ora 21.00 – meci amical FC Argeș – CS Mioveni(stadionul Nicolae Dobrin).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.