Trei ani cu suspendare după ce a ucis doi oameni!

6

Pedeapsă incredibilă pentru o şoferiţă în vârstă, de 19 ani, care a condus fără permis şi a ucis doi oameni. Şoferiţa inconştientă a pus în pericol şi viaţa propriei fiice, o fetiţă în vârstă de 2 ani pe care o avea în maşină când a avut loc impactul, iar minora a fost rănită. îAvând în vedere faptele comise de inculpată, judecătorul a dat dovadă de o clemență de neînțeles. A condamnat-o pe tânără la 3 ani închisoare cu suspendare. Sentinţa a fost atacată de procurorul de caz şi de rudele celor doi morţi!
Tragedia a avut loc în comuna Răteşti, pe 15 august 2020. Aflată la volanul unui Volkswagen Golf, Gina Alexandra F., de 19 ani din Rătești, a lovit un Logan care circula regulamentar şi l-a proiectat în şanţ „Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Topoloveni, au stabilit în urma primelor verificări, faptul că tânăra de 19 ani, din Rătești, nu ar fi acordat prioritate unui autoturism condus de un bărbat de 62 de ani. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto de 62 de ani, iar ulterior, la spital a rezultat și decesul pasagerei dreapta față, o femeie de 58 de ani, din orașul Găești. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără drept, ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.” anunţa IPJ Argeş la scurt timp după producerea tragediei.În urma coliziunii a fost rănit şi şoferiţa şi fiica în vârstă de 2 ani a acesteia. Cu toată că la momentul accidentului, partenerul de viaţă al tinerei a susţinut că nu el i-a încredinţat maşina, că ea i-a luat cheile şi a plecat fără să-i spună, anchetatpoii au stabilit că bărbatul era părtaș după ce i-a dat autoturismul cu toate că ştia că ea nu posedă permis de conducere.

Pedeapsă de un an cu suspendare pentru cel care i-a dat maşina

Cei doi au fost trimişi în judecată în iunie 2021, iar dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Topoloveni. În timpul procesului, fiul și fiica soţilor morţi în accident s-au constituit părţi civile şi au cerut daune de câte 250.000 euro pentru fiecare părinte, iar cei trei nepoţi ai defuncţilor câte 100.000 de euro, pentru fiecare bunic. Instanţa a dat sentinţa în prima săptămână din luna iunie. A fost o surpriză neplăcută atât pentru rudele celor doi morţi cât şi pentru procurorul care a instrumentat dosarul. Judecătorul a dispus ca Florin Cătălin N., bărbatul care i-a încredințat maşina tinerei, să fie condamnat la un an cu suspendare. În cazul şoferiţei, aceasta a primit un an condamnare cu suspendare pentru conducere fără permis şi doi ani şi opt luni pentru ucidere din culpă. Instanţa a dispus: „…contopeşte pedepsele de 2 ani şi 8 luni şi 1 an închisoare aplicate inculpatei prin prezenta sentinţă şi aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 8 luni închisoare, la care se adaugă o treime din durata celeilalte, respectiv 4 luni închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa de 3 ani închisoare (…)dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte, conform dispoziţiilor art. 92 C.p, un termen de supraveghere de 3 ani, ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.” În felul acesta şoferiţa a scăpat cu o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare. Judecătorul a mai hotărât să îi interzică inculpatei dreptul de a conduce autovehicule o perioadă de 3 ani. Nu ştim cât de mult va ţine cont inculpata de această interdicţie, dat fiind faptul că şi atunci când a omorât doi oameni nu avea dreptul de a conduce şi cu toate acestea era la volan!

Sentinţa a fost atacată cu apel

Având în vedere că este vorba de moartea a doi oameni şi de comiterea unei alte infracţiuni, respectiv cea de conducere fără permis, legea prevede o pedeapsă de la 2 la 7 ani. Ar mai trebui spus că cei doi inculpaţi au făcut acord de recunoaştere care, potrivit legii, le atras reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. Pe lângă pedepse de mai sus, judecătorul a hotărât ca cei doi să presteze câte 120 de zile de muncă în folosul comunității. Magistratul nu a fost de acord nici cu daunele cerute și a acordat fiului şi fiicei victimelor câte 90.000 de euro daune morale şi în jur de 5.100 lei, respectiv 10.500 lei daune materiale, iar celor trei nepoți câte 30.000 euro. Hotărârea nu este definitivă și a fost atacată cu apel atât de procuror cât şi de copiii celor doi dâmboviţeni ucişi dar şi de firma de asigurări. Procesul se va judeca la Curtea de Apel Piteşti iar primul termen va avea lor pe data de 7 septembrie.