Roland Stănescu, fost fotbalist al echipei FC Argeș din perioada 2011-2013, a murit sâmbătă, la vârsta de 32 de ani, după ce s-a aruncat de la etajul 4 al unui bloc din orașul Voluntari.
Conform apropiaților, fostul jucător alb-violet avea probleme de sănătate după ce ar fi renunțat la fotbal. ”Astăzi, 2 iulie în jurul orei 15:38, polițiștii orașului Voluntari au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că, un bărbat s-a precipitat de la etajul 4, al unui bloc de locuințe din localitate. Polițiștii din Voluntari s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea activităților specifice din competență. De asemenea, la fața locului s-au deplasat 2 echipaje medicale din cadrul SMURD, care au efectuat manevrele de resuscitare, însă din păcate, au declarat decesul victimei. S-a relaționat cu Serviciul de Medicină Legală Ilfov, care urmează să se deplaseze la fața locului pentru efectuarea de activități specifice. Cazul urmează să fie preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov pentru efectuarea activităților din competență”, a precizat IPJ Ilfov într-un comunicat de presă.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525