S-a mai adăugat încă o filă de istorie la monografia comunității din Mioveni, odată cu marcarea celor 537 de ani de atestare a localității.
Autoritățile locale au fost din nou la înălțime și au organizat pe durata a două week-end-uri o serie de activități și manifestări pentru locuitorii dornici de distracție. În weekendul recent încheiat, punctele forte ale Zilelor Orașului au fost concertele lui Feli și Matteo (sâmbătă) și
Lupii lui Calancea și Surorile Oșoianu (duminică), spectacole care au scos în centrul orașului mii de participanți. Dar și înaintea acestora Centrul Civic a răsunat de muzică și veselie. Astfel, elevii Centrului Cultural și cei ai Clubului Copiilor din Mioveni, precum și copii de la formații populare din zona Muscel, au susținut spectacole muzical-artistice, după care au urmat invitații serii. Duminică, din Republica Moldova, Lupii lui Calancea și Surorile Osoianu au uimit publicul prin poveștile de folclor reinterpretat și repertoriul în premieră, o expresie a modernului cu profund respect pentru tradiții. ”Încheiem două weekenduri pline de activități și evenimente dedicate Zilelor Orașului Mioveni. Alături de prieteni dragi din Republica Moldova și invitați de seamă la nivel județean, avându-i lângă noi pe președintele CJ Argeș, pe reprezentanții Prefecturii, parlamentarii care ne-au sprijinit necondiționat, alături de consilieri județeni, locali și șefi ai instituțiilor partenere ne-am bucurat de zile deosebite, dedicate nouă și comunității orașului Mioveni. S-au spus cuvinte frumoase la adresa orașului nostru, s-au rostit discursuri emoționate, am vorbit despre viiitoare proiecte sustenabile, despre fapte și realizări. Ne-am distrat și nu am ținut cont de ploaie. Mulțumesc tuturor celor prezenți, în special fraților noștri din Măgdăcești și Scoreni, fără de care, această sărbătoare nu ar fi fost la fel de frumoasă! După două weekenduri pline de activități dedicate sărbătorii Zilelor Orașului, am tras cortina peste ediția din acest an, nu înainte de a le mulțumi tuturor celor care s-au implicat în organizare: Poliției Orașului Mioveni, Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș, Poliției Locale Mioveni – pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, SVSU Mioveni – pentru suport tehnic și de specialitate, Centrului Cultural Mioveni și partenerilor – motorul tuturor activităților organizate și bineînțeles cetățenilor orașului, care s-au distrat alături de noi în aceste zile!” a conchis primarul Mioveniului, Ion Georgescu.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525