Spațiul Privat Virtual recomandat de A.N.A.F

0

Contribuabilii argeșeni la Finanțe sunt sfătuiți de către ANAF să se înregistreze în Spațiul Privat Virtual pentru a nu întâmpina probleme cu depunerea în termen a diverselor acte. 
Astfel, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice – Argeş recomandă contribuabililor care încă nu s-au înregistrat în SPV să procedeze la inregistrare cât de curând posibil pentru a nu risca eventualele efecte negative care pot apărea prin nedepunerea unui document într-un anume termen (prescrierea unui drept, pierderea dreptului de a beneficia de o facilitate fiscală, apariţia unor amenzi etc.). Spațiul Privat Virtual este un serviciu uşor de accesat, nu implică niciun cost, poate fi accesat de pe orice dispozitiv mobil cu conexiune la internet, este disponibil 24h/24h, nu necesită deplasarea la sediul administraţiei fiscale sau la oficiul poştal pentru a primi un act administrativ fiscal si oferă o serie de beneficii utilizatorilor săi, cum ar fi: # informaţii cu privire la obligaţiile fiscale; # depunerea electronică a unor cereri și înscrisuri; # posibilitatea de a primi acte administrativ fiscale și alte documente; # informaţii cu privire la contribuţiile sociale; # acces și la alte servicii electronice pe care SPV le oferă (www.ghiseul.ro). Prin transmiterea documentelor prin mediul electronic sunt economisite atât resursele contribuabililor, cât și cele ale administrației fiscale.

Obligatoriu de la 1 martie

”Prin Ordonanța de Guvern pentru modificarea și completarea Legii privind Codul de procedură fiscală și reglementarea unor măsuri fiscale, a fost introdusă, începând cu data de 1 martie 2022, obligativitatea transmiterii la organul fiscal central a cererilor, înscrisurilor sau a altor documente prin intermediul Spațiului Privat Virtual. Această obligativitate revine: persoanelor juridice, asocierilor și altor entități fără personalitate juridică, persoanelor fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent ca persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale. Persoanele fizice sau juridice, care dețin certificate digitale calificate, pot solicita înregistrarea ca utilizatori SPV pe baza acestora, iar persoanele fizice care nu dețin un astfel de certificat, pot solicita înregistrarea pe bază de nume de utilizator și parolă. Informații suplimentare cu privire la înrolarea în Spațiul Privat Virtual se pot obține: accesând portalul ANAF, la secțiunea ”Servicii Online”, vizionând materialele informative publicate pe www.youtube.comEroare! Referință hyperlink incorectă.(pentru persoane juridice, pe baza certificatelor digitale – https://www.youtube.com/watch?v=SHXWtBP4jf4&t=3s și pentru persoane fizice, cu nume de utilizator și parolă – https://www.youtube.com/watch?v=XFQ9KJrI5v0 ) sau telefonic, apelând Call Center-ul ANAF la nr. 031.403.91.60” informează reprezentanții ANAF Argeș.