Handbalistele de la CS Dacia reiau pregătirea

0

Echipa de handbal CS Dacia Mioveni începe pregătirea noului seozn de Liga Florilor pe 11 iulie. Reunirea va avea loc la Sala Sporturilor din Mioveni.
Impreună cu președintele Toma Dutei și antrenorul principal Goran Kurtes, conducerea clubului a decizia ca pregătirea să se desfășoare la Mioveni printr-un semicantonament local. ”Mioveniul are una dintre cele mai bune infrastructuri în acest caz, iar Consiliul Local ne pune la dispoziție baze foarte bune de pregătire fizică și de recuperare. Nu mai punem la socoteală cea mai moderna arenă sportivă, pentru antrenamentele tactice” a declarat directorul sportiv al clubului Constantin Ciobanu. Handbalistele vor participa în luna august și la două turnee amicale la Vâlcea și Buzău. Este vorba de Cupa Vâlcei și Cupa Buzăului, iar conducerea clubului discută în aceste zile cu Măgura Cisnădie pentru disputarea a două meciuri de amicale, unul la Mioveni și altul la Cisnădie. ”Vor fi jocuri tari care vor permite antrenorului Goran Kurtes să lege o formulă de echipă cu care să abordăm acest campionat, unul care se anunță cel mai puternic din istoria handbalului feminin românesc! Vom avea și un meci de prezentare a lotului, cu mai multe semnificații, dar vom vorbi despre el la momentul potrivit” a mai spus oficialul clubului alb-albastru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.