Penticostalii din Davidești vor cimitirul lor!

0

Adepții confesiunii penticostale din comuna Davidești, vor să aibă un cimitir al lor! Oamenii se plâng că atunci când le moare cineva drag, sunt nevoiți să îl îngroape acolo unde găsesc și se plimbă de la un cimitir la altul, în căutarea locului de odihnă veșnică. În plus, neavând un cimitir pentru penticostali, la înmormântări se lovesc de atitudinea dușmănoasă a localnicilor care nu privesc cu ochi buni obiceiurile cultului penticostal, ritualul fiind diferit față de cel al ortodocșilor!  
În satul Conțești în comunitatea de romi, sunt mai multe familii care au trecut de la religia ortodoxă la cea penticostală. Dacă în cazul nunților, al slujbelor sau altor evenimente care țin de cultul lor nu se lovesc de comunitate, în cazul înmormântărilor au nevoie de aprobarea preotului ortodox pentru a obține un loc de veci în cele două cimitire ortodoxe din comuna Davidești. Nu întodeauna găsesc înțelegere și nici loc acolo unde și-ar dori, de aceea au mers la primar și au cerut să aibă cimitirul lor. Oamenii sunt nemulţumiţi şi că membri din aceeași familie sunt îngropaţi în locuri diferite şi vor să rezolve pentru totdeauna această prolemă. „Ei vor un teren pe care o să-l dau într-o anumită zonă. Nu se poate da un teren să facă cimitir unde vor. Le-am măsurat undeva, la peste 3000 metri pătraţi, dar trebuie băgat din extravilan în intravilan. Acum fac planul urbanistic general şi l-am prins în plan. Trebuie aprobări, autorizaţii, fiind vorba de un cimitir. În comună sunt două cimitire, care aparţin bisericii ortodoxe. Au locuri de veci acolo, dar vor să să aibă un cimitir al lor, de pocăiţi. De fiecare dată când a murit cineva de-al lor, au avut întotdeauna loc de veci. Am mers personal la preot ca să le dea teren. Ei merg pe premisa că vor cimitirul lor separat, că la ei nu se înmormântează cu preot. Oricum şi-au făcut obiceiurile lor şi până acum. Până nu iese PUG-ul nu pot să le dau terenul. Ei vor de azi pe mâine. Nu înţeleg că sunt nişte paşi de urmat, nişte documente. Când o să-i pun în legalitate ei trebuie să îşi ia autorizaţe. Nu pot să facă cimitir unde vor.” a declarat primarul comunei Davideşti, Constantin Alin Văduva.

„Nu facem prozelitism în cimitirul ortodocşilor”

Despre problema cetăţenilor de la Conţeşti au discutat cu Victor Tudorache, pastor coordonator pentru bisericile penticostale din Argeş. Acesta ne-a explicat că obiceiurile diferite de la înmormântări a fost unul din motivele pentru care, în mai multe comune din judeţ, a fost cerut un teren special pentru adepţii cultului penticostal. „ Conform legii, primăria este obligată să pună la dispoziţia credincioşilor care fac parte din alte confesiuni un cimitir. Avem, într-adevăr, la Davideşti o biserică. Noi am mai făcut un demers similar şi la Bălileşti. Am avut un caz similar la Tigveni, unde ne-a dat extensie la cimitirul ortodox, acolo este partea noastră de teren. Dacă primăria delimitează un teren, în cimitirul existent, nu cred că ne împiedică, pentru că nu facem prozelitism în cimitirul ortodocşilor. Să ne spună: „Aici folosiţi dumnevoastră!” Eu zic că în urma unei discuţii cu domnul primar şi oamenii noştri ar fi un caz fericit şi onest din partea dumnealui dacă ne pune la dispoziţie acest teren. Am avut situaţii când ne-am confruntat cu oarece ostilitate din partea preoţilor ortodocşi. Noi oficiem slujbele noastre, acolo au fost probleme. Nu au fost multe cazuri. La noi există un slujitor care are dreptul să oficieze slujbe. Sigura diferenţă est că noi nu oficiem slujba cu parastas, cu lumânări, ca la ortodocşi. Facem privegheri în timpul cărora se predică Evanghelia care este slujba specială şi sunt cântece speciale creştine inspirate din Scriptură care ne îndeamnă spre credinţă, încurajează, îmbărbătează. Acolo unde acceptă comunitatea, îl ducem şi facem slujbele în cadrul casei de rugăciuni, în biserică. În comunităţile de romi nu acceptă, preferă să facem totul acasă.”a declarat Victor Tudorache pastor coordonator pentru toate bisericile penticostale din Argeş şi preşedintele comunităţii regionale penticostale Oltenia, care include şase judeţe.