Calinic, slujbă la Mănăstirea Robaia

Date:

În Duminica a IV-a după Rusalii, obştea monahală a mănăstirii argeșene Robaia a fost onorată de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.  
Foarte mulți credincioși au participat cu această ocazie la Sfânta Liturghie oficiată în Altarul de Vară al mănăstirii de Ierarhul Argeșean, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul rostit, Calinic a vorbit despre folosul rugăciunii pentru cei aflați în suferințe și a evidențiat evlavia credincioșilor care au ales să vină astăzi în vechea și frumoasa vatră monahală de pe valea râului Robaia. Mănăstirea este construită pe cursul pârâului Robaia, unul din afluenţii principali ai râului Vâlsan. Este situată într-o zonă deluroasă la aproximativ 7 kilometri de comuna Muşăteşti. Biserica datează din anul 1654 şi este ctitorită de Sava Şofarul din Muşăteşti şi soţia sa, Livera. Ridicată în formă de cruce greacă, a trecut de-a lungul timpului prin mai multe refaceri.
Cu o tradiţie seculară, ce coboară până în veacul al XIV-lea, prin purtarea de grijăși la îndemnul Ierarhului Argeeșan, Mănăstirea Robaia a cunoscut în ultimii 25 de ani un amplu proces de renaştere administrativă şi duhovnicească. Întreg ansamblu monahal se află sub ocrotirea Maicii Domnului, a Sf. Mare Mc. Gheorghe și a Sf. Cuv. Pafnutie Pârvu Zugravu.

Acest material este proprietatea site-ului curier.ro şi poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afişarea link-ului către articolul din site-ul curier.ro.

Citiți, de asemenea, pe curier.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Traficanți prinși cu 2,5 kilograme de canabis

Un flagrant delict a fost făcut de polițiștii argeșeni...

Angajări din sursă externă la ISU Argeș

Cei care doresc să obțină un post la Inspectoratul...

Se fac înscrieri pentru o carieră în Jandarmerie

 A sosit vremea înscrierilor la școlile de subofițeri pentru...

Sesiune de recrutări deschisă la Poliție!

Tinerii care doresc să devină polițiști trebuie să știe...