Elena Lasconi, primarul din Câmpulung, a anunțat, într-o postare pe Facebook, că a primit o hârtie de la Avocatul Poporului, care s-a autosesizat că ține audiențele cu cetățenii pe bulevardul Pardon, bulevardul central din oraș.
„Am primit o hârtie oficială de la Avocatul Poporului care, țineți-vă bine, s-a autosesizat cu privire la faptul că fac audiențele și am întâlniri cu cetățenii pe bulevardul Pardon”, a scris Lasconi.
Ea precizează că, potrivit legii, instituţia Avocatul Poporului este autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică şi are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice.
„Mă întreb, oare de ce nu s-a autosesizat Avocatul Poporului cu privire la manevra făcută de prefectul PNL de Argeș de a călca în picioare și de a sfida o comunitate întreagă. Încă ceva, avocatul poporului e numit de către Senat. Întrebare retorică: cine e președintele Senatului? Blocarea bulevardului Pardon, un obiectiv de interes public major, care îi afectează pe toți câmpulungenii cât și pe cei care tranzitează orașul, pe cine interesează?”, mai scrie Elena Lasconi.
Ea menționează că va ține în continuare audiențele pe bulevard.
În urmă cu două luni, Prefectura Argeş a atacat în contencios administrativ autorizaţia de construire care stă la baza lucrărilor de reparaţii la bulevardul central din municipiul Câmpulung. Demersul a fost făcut după ce controale ale Inspectoratului de Stat în Construcţii au arătat nereguli în eliberarea documentaţiei legale, care a avut loc în mandatul fostului primar. Actualul edil al Câmpulungului, Elena Lasconi, a transmis atunci că lucrările la bulevard erau programate a fi finalizate în următoarele două luni. Detalii aici.
Postarea Elenei Lasconi
“Te iubesc, Câmpulung!” sună cel mai bine în limba română pentru că e din suflet și e adevărat.
Nimeni și nimic nu îmi poate interzice să mă întâlnesc, să vorbesc cu cetățenii. Nimeni.
Deranjează faptul că sunt implicată trup și suflet, că muncesc cu drag pentru câmpulungenii pe care cu onoare îi reprezint.
Sunt mereu printre oameni și asta nu e bine. Nu e bine pentru că ei, politicienii de tinichea, se ridică din scaunele lor confortabile doar în campanie electorală.
Toate încercările de intimidare mă încurajează și mai tare să continui. Nu vă puteți imagina cât de putred e sistemul. Putem să-l schimbăm. Nu e ușor, e teribil de greu.
Vă spun de aici de pe baricade că “teribil de greul” ăsta mă face să mă simt extraordinar de împlinită, fericită. Este pentru prima dată în viața mea când simt cu fiecare celulă că fac ceva cu adevărat important pentru țară. România se schimbă de aici de la Câmpulung!
Mă rog doar să fiu sănătoasă pentru că nu mă opresc. Sper că ce am început aici în prima capitală a Țării Românești să vă inspire pe voi toți, români de bună credință, adevărați patrioți să vă implicați concret în viața politică, în societatea civilă, să schimbăm în bine pământul ăsta binecuvântat în care se odihnesc frații noștri care și-au dat viața pentru țară.
Astăzi am primit o hârtie oficială de la Avocatul Poporului care, țineți-vă bine, s-a autosesizat cu privire la faptul că fac audiențele și am întâlniri cu cetățenii pe bulevardul Pardon.
Conform legii, instituţia Avocatul Poporului este, atenție, autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică şi are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice.
Mă întreb, oare de ce nu s-a autosesizat Avocatul Poporului cu privire la manevra făcută de prefectul PNL de Argeș de a călca în picioare și de a sfida o comunitate întreagă. Încă ceva, avocatul poporului e numit de către Senat. Întrebare retorică: cine e președintele Senatului?
Blocarea bulevardului Pardon, un obiectiv de interes public major, care îi afectează pe toți câmpulungenii cât și pe cei care tranzitează orașul, pe cine interesează? Eu lucrez și continui să o fac în interesul fiecărui câmpulungean. Voi fi permanent printre oameni pentru că ei m-au ales și pentru ei lucrez. Politica mea e politica câmpulungenilor, politica lor o vedem și o trăim.
Marți de la ora 08:30 voi fi tot pe bulevard. B.R
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525