Slujbă de pomenire a Reginei Maria

0
  • La Curtea de Argeș

Săptămâna trecută, în Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș a fost oficiată slujba parastasului pentru Regina Maria.  
Părintele Paul Solomon, eclesiarhul Catedralei a transmis Arhiereasca Binecuvântare și a rostit un cuvânt de bun venit oaspeților. Regina Maria a rămas în istorie asociată cu o anumită simbolistică regăsită în special în pictură, pirogravură, scrieri sau design de bijuterii. La eveniment au participat membrii ai Filialei Județene Argeș „Posada” a A.NC.M.R.R, precum și membri ai Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria”, conduși de domnul colonel (r) dr.ing Nicolae Mazilu, președintele filialei. Coriștii din Corul Veteranilor „Mihai Viteazul” din Pitești, dirijați de domnul lt. col. (r) Vasile Mandu au interpretat câteva piese patriotice.

Coroane de flori

După o suferinţă prelungită, Regina Maria a murit la Castelul Pelişor pe 18 iulie 1938. Pe 21 iulie cortegiul funerar a sosit la Palatul Cotroceni, fiind anunţat prin 75 de slave de tun, iar pe 24 iulie trupul Reginei a fost înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeş, necropola familiei regale. Presa din România scria în acele zile:“în sunetul clopotelor, în durerea copleşitoare a întregului popor care a iubit-o şi care nu o va uita niciodată, Marea, Sfânta Regină Maria, a făcut ultimul drum în eternitate”. În finalul evenimentului, au fost depuse coroane de flori la mormântul Reginei Maria.