Spărgători filați, prinși în flagrant!

0

O grupare de spărgători din Ștefănești, este suspectată de comiterea a zeci de spargeri de societăți în mai multe județe. Cei 5 suspecți au fost arestați preventiv în urma unui flagrant delict, organizat de polițiștii argeșeni, după ce au dat o lovitură în județul Alba. Pentru prinderea lor oamenii legii au colaborat cu colegii din Alba Iulia dar și cu polițiștii din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Brigada Operațiuni Speciale Pitești.  
Polițiștii argeșeni aveau informații cum că o grupare dă spargeri la societăți comerciale folosind același mod de operare. Discutând cu colegi din alte județe, oamenii legii au constatat că aceeași metodă era folosită și de spărgători care au dat lovitura în: Vâlcea, Sibiu, Alba și Oradea. S-a ajuns la concluzia că hoții argeșeni sunt cei care au acționat și în alte județe. Polițiștii argeșeni i-au identificat pe suspecți ca fiind: Gheorghe M., de 32 de ani, Florin M. de 28 de ani, Vasile M. de 30 de ani, Mădălin M. de 23 ani, frați, și Andrei M. de 32 ani, toți din orașul Ștefănești. Indivizii se deplasau cu o dubiță dintr-un județ în altul, acționau noaptea și se întorceau, cu bunurile sustrase, la Ștefănești. O perioadă oamenii legii au stat pe urmele indivizilor, filându-i. Astfel în, timpul unui filaj, hoții au acționat fără să știe că sunt urmăriți de polițiști.

Hoţii au fost blocaţi în trafic!

„În noaptea de 21 spre 22 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș, împreună cu polițiștii Brigăzilor Operațiuni Speciale din Pitești și Alba Iulia, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Drăganu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au desfășurat, pe DN 7, o acțiune de prindere, în flagrant delict, a cinci bărbați, de 32, 28, 23, 30 și, respectiv 32 de ani, toți din Ștefănești, județul Argeș, bănuiți de comiterea mai multor furturi din societăți comerciale. Cei cinci au fost blocați în trafic și imobilizați, la scurt timp după comiterea unui furt dintr-o societate comercială din Sebeș, județul Alba, de unde ar fi sustras bunuri, în valoare totală de aproximativ 15.000 de lei. Dosarul penal, constituit ca urmare a comiterii faptei, a fost preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sebeș, prin declinare, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești. Bunurile sustrase au fost recuperate în totalitate, urmând a fi restituite persoanei vătămate.” anunţa ieri, Mădălina Epure, ofiţer de relaţii cu presa al IPJ Argeş.

Au furat motorină, cupru şi inox

După ce dubiţa suspecţilor a fost blocată în trafic, oamenii legii au găsit în maşina lor peste 500 de litri de motorină dar şi componente de cupru şi din inox. Pe numele lor a fost întocmit dosar penal sub acuzaţia de furt calificat, iar, în urma administrării probatoriului, bărbații au fost reținuți, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Sâmbătă au fost prezentați, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, în fața instanței, care a dispus măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile. Toţi cei cinci au contestat decizia instanţei care nu este definitivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.