A debutat Garita

0
1

În confruntarea de duminică, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, antrenorul andrei Prepeliță l-a introdus în teren și pe Paul Arnold Garita. Atacantul camerunez a evoluat în ultimele 30 de minute ale întâlnirii, fără a ieși însă cu nimic în evidență. Vârful alb-violeților mai are nevoie de timp pentru a se acomoda cu colectivul și cu sistemul de joc al formației din Trivale.
Ișfan, cel mai periculos alb-violet
Chiar dacă FC Argeș a pierdut la scor partida de la Sfântu Gheorghe, mijlocașul Alexandru Ișfan este unul dintre puținii fotbaliști piteșteni care a avut o evoluție bună. Fotbalistul argeșean a avut două ocazii mari de gol, însă de fiecare dată portarul Niczuly a scăpat fără să primească gol. Tot Ișfan a contribuit la faza din care Bertrand a trimis din câțiva metri pe lângă poartă.
Susținuți de fani
FC Argeș a fost încurajată la Sfântu Gheorghe de aproximativ 70 de suporteri care au făcut deplasarea cu mașinile personale și cu un microbuz. Fanii alb-violeților au îndurat o căldură năucitoare pentru a-și susține favoriții. La finalul disputei, fotbaliștii lui Prepeliță au mers către sectorul de tribună în care erau cantonați suporterii pentru a le mulțumi pentru susținerea de care au beneficiat.
Cu U Cluj, vineri
Jucătorii echipei FC Argeș trebuie să treacă cât mai repede peste eșecul de la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi OSK. Următorul meci oficial al piteștenilor este programat vineri, de la ora 18.30, pe propriul teren, cu Universitatea Cluj, nou-promovată în primul eșalon fotbalistic al țării. Chiar dacă au revenit de curând în Liga I, ardelenii sunt o nucă extrem de tare, remizând în primele două etape cu FCSB și Universitatea Craiova.

Acest material este proprietatea site-ului curier.ro şi poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afişarea link-ului către articolul din site-ul curier.ro.

Citiți, de asemenea, pe curier.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.