Săptămâna trtecută s-au împlinit 31 de ani de la avaria gravă a Hidrocentralei Lerești, când a fost inundată grav zona!
Din păcate, doi dintre eroii care au salvat centrala și localitățile din zonă de la o inundație catastrofală, nu mai sunt în viața, ing. Nicolae Herișanu și șef tura CHE Lereşti Ion Marin.
Râul Târgului, al cărui drum printre secole şi ţinuturi începe din Munţii Iezer-Păpuşa este una dintre resursele hidroenergetice importante din bazinul hidrografic al Argeşului, pentru că alimentează trei hidrocentrale: Lereşti, de care este legat şi polderul cu acelaşi nume, Voineşti si Schitu Golesti.
Barajele protejează Argeşul de inundaţii
Alimentarea cu apă a celor două centrale hidroelectrice, Lereşti şi Voineşti, se face din acumularea Râuşor (59 de mil. mc) amenajată pe râul Târgului.
Râul Târgului izvorăşte de sub vârful Păpuşa (2391m) prin două braţe, Cuca şi Bătrâna, fiind una dintre resursele hidroenergetice importante din bazinul hidrografic al Argeşului. Până la staţia hidrometrică Voineşti are o suprafaţă a bazinului de colectare a apelor de 156 km pătraţi.
Polderul de la Lereşti, care se află în administrarea societăţii Hidroelectrica, face parte din schema de amenajare hidroenergetică a Râului Târgului, având ca scop apărarea împotriva inundaţiilor, producerea de energie electrica, alimentarea cu apă a municipiului Câmpulung Muscel şi a localităţilor limitrofe”, 100.000 de metri cubi de apă Polderul Lereşti, care preia debitul uzinat al Centralei Hidroelectrice Lereşti şi îl distribuie în continuare Centralei Hidroelectrice Voineşti (centrală care funcţionează în tandem cu CHE Lereşti) este alcătuit dintr-un bazin neacoperit care permite acumularea a aproximativ 100.000 mc de apă şi este amplasat imediat în aval de centrală.
Alimentarea cu apă, prioritară Centrala Hidroelectrică Lereşti are un debit instalat de 15 mc/s care alimentează o turbină de 19,5 MW, la o cădere de 181,50 m. B.R.