Minor campion la furturi!

0

Un minor în vârstă de 16 ani din comuna Mălureni are un palmares nedorit privind furturile. Tânărul este un hoţ voiajor, fiind suspectată că a comis fărădelegi în mai multe localităţi din judeţ. Anchetatorii au stabilit că adolescentul a furat din locuinţe dar şi din maşini, valoarea totală a prejudiciului fiind de peste 5.000 de lei.  
În Piteşti a spart o casă şi o maşină. La Drăganu a furat dintr-o locuinţă, la fel şi la Uda. A mai avut două tentative de furt din maşini dar a fost văzut şi a fugit înainte să fie prins. Pentru toate aceste fapte, minorul în vârstă de 16 ani, din comuna Mălureni va trebui să dea socoteală. Dosarul a fost instrumentat de polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. Din cercetări, s-a stabilit că în perioada mai-iunie 2022, cel în cauză ar fi pătruns prin efracție în trei locuințe, din localitățile Drăganu și Uda, precum și într-o autoutilitară care se afla parcată pe raza municipiului Pitești, de unde și-ar fi însușit mai multe bunuri electronice dar și bani, și ar fi încercat să pătrundă în alte două autoturisme, cu intenția de a sustrage bunuri. Valoarea prejudiciului este de aproximativ 5.000 de lei. Oamenii legii au stabilit că minorul a spart ziua o dubiţă de marfă şi a furat aproximativ 4.000 de lei. Pe numele tânărului a fost emis un mandat de aducere, acesta fiind găsit în comuna Albota şi a fost dus la audieri. Oamenii legii l-au reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar ulterior a fost dispusă cercetarea acestuia sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.