A spulberat un pod şi s-a oprit în gard!

0

Un accident teribil a avut loc ieri, în comuna Bogaţi acolo unde trei tineri au fost răniţi. După impact s-a crezut că tânărul de la volan şi-a pierdut viaţa, dar la sosirea echipajelor de ambulanţă, şoferul era conştient. Atât el cât şi cele două tinere, de 18 ani fiecare, din maşină au ajuns la spital.  
Accidentul a avut loc pe DJ 702 C, pe raza localității Bogați. Ştefan O., de 25 de ani, din comuna Bogaţi se afla la volanul unui Opel. Se pare că tânărul nu a adaptat viteza într-o curbă, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a izbit un cap de pod și porțile unui imobil. Impactul a fost atât de puternic încât podul din beton a fost spulberat în bucăţi. Maşina s-a oprit cu botul în poarta metalică. Imediat după impact o femeie a sunat la 112 şi a spus că şoferul este în stare de inconştienţă. La faţa locului au intervenit pompierii de la Garda de Intervenție Topoloveni cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, alături de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş şi poliţiştii Formaţiunii Rutiere Topoloveni. Ştefan O. a fost găsit conştient. În urma accidentului, conducătorul autoturismului și două fete, pasagere în autoturism, ambele de 18 ani, din Bogați, au fost răniți și transportați la spital. Tinerii aveau contuzii şi traumatisme. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool. Şoferul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.