Au împrumutat un jucător de Națională

0

CS Mioveni a făcut înainte de meciul cu Universitatea Craiova, o nouă mutare pe piața transferurilor.
Galben-verzii au reușit să îl împrumute, din nou, de la FCSB, pe jucătorul de 21 de ani, Mihai Lixandru. Acesta a semnat dimineață actele și apoi s-a alăturat lotului lui Alexandru Pelici. Lixandru a venit la Mioveni după meciul de aseară, din Conference League, cu Dunajka Streda, unde a fost doar rezervă.
Mihai Lixandru este internațional de tineret, bifând în acest an mai multe selecții pentru România U 21. De asemenea, mijlocașul a apucat să debuteze și în Conference League, acolo unde a fost folosit de FCSB pentur câteva minute în meciurile cu Saburtalo (4-2 la București) și Dunajka Streda (1-0 în deplasare).
Mijlocașul a jucat sezonul trecut, în partea a doua a campionatului, la CS Mioveni, tot sub formă de împrumut de la CS Mioveni. Fotbalistul a fost apoi oprit în lot în această vară, la FCSB, dar se pare că Dică nu mizează pe serviciile sale în continuare.
La CS Mioveni au mai venit în această vară portarul Flavius Croitoru (FC Argeș), mijolocașii Liviu Antal (Kisvarda), Cristi Dumitru (FC Argeș) și Vlad Pop (FC U Craiova).