- Acuzat de uciderea a două persoane
Au trecut doi ani de când dosarul de ucidere din culpă al fostului ministru Daniel Chiţou a ajuns pe rolul instanţei dar procesul merge destul de greu. Doi ani, în care termenele de judecată au fost fixate la perioade lungi, chiar şi de trei, patru luni. În timp ce procesul bate pasul pe loc, fostului ministru al Finanţelor instanţa îi prelungeşte, lunar, dreptul de a conduce.
Dosarul lui Daniel Chițoiu a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Pitești în august 2020. Primul termen de judecată, în camera preliminară, a început la o săptămână. Judecătoria Piteşti a dat undă verde începerii procesului abia peste un an, după ce s-a stabilit, în camera preliminară, că administrarea probelor şi a actelor din dosar a fost făcută legal. În aceeaşi zi în care a fost dată decizia, Daniel Chiţoiu a contestat-o, la fel cum a procedat în fiecare fază a urmării penale. Astfel procesul propriu-zis a început abia în februarie 2021, la un an de la moartea soţilor Pristavu. Până în prezent, s-au judecat doar trei termene de judecată următorul urmând să aibă loc abia în octombrie.
Din aprilie, şofer cu acte-n regulă
Procesul merge încet, iar Daniel Chițoiu este norocos, căci de patru luni, tot primește acceptul magistraților să conducă. Lună de lună, din aprilie, Poliția Rutieră Argeș este înștiințată că numitul Chițoiu Daniel este șofer cu acte-n regulă. De ce se tot amână procesele? Încă de la primul termen avocații fostului ministru au anunțat că nu se pot prezenta și s-a amânat. Două luni mai târziu, apărătorii au mai marcat o reușită. Judecătorul a acceptat să reaudieze martorii care apar în rechizitoriu așa că primii trei oameni care au dat declarații la urmărirea penală, au fost chemați să spună din nou cum s-au întâmplat lucrurile. Unul dintre ei este cel care le-a spus procurorilor că ministrul vorbea la volan. Mai sunt de adus la instanță alți doi martori din rechizitoriu și, de ceea ce vor spune ei, depinde dacă judecătorul va admite sau nu reluarea expertizei tehnice din dosar aşa cum au solicitat apărătorii. Magistrații au anunțat că vor lua în discuție o reexpertizare după ce audiază martorii. Pe latură civilă, fiul şi fiica soților Pristavu, morţi în accidentul de pe șoseaua Pitești-Vâlcea, au cerut daune de câte 500.000 lei, fiecare. La fel și cei doi nepoţi ai celor doi argeșeni.
Doi morţi şi o femeie rănită
Pe 26 decembrie 2019, Daniel Chiţoiu, fost ministru al Finanţelor în perioada 2012-2014, a fost implicat într-un accident pe DN7, în Argeş, în zona satului Zamfireşti, maşina sa, un bolid Audi, pătrunzând pe contrasens şi ciocnindu-se cu o maşină condusă de un bărbat de 82 de ani, care a murit pe loc. Soţia bărbatului a decedat ulterior, la spital. O altă persoană aflată în autovehicul a fost rănită. Şi fostul ministru a fost internat în spital, deşi imediat după accident a fost fotografiat mergând alături de un poliţist, fără să pară a fi rănit. Daniel Chiţoiu a fost externat de la Spitalul Floreasca pe 2 ianuarie 2020.
Cum s-a derulat procesul
Iată parcursul dosarului după ce procurorii au finalizat cercetările şi l-au trimis la instanţă.
– Rechizitoriul a fost înregistrat la Judecătoria Piteşti pe 13 august 2020.
– A ajuns în camera preliminară unde primul termen a fost pe 24 august 2020
– Al doilea termen -11 noiembrie 2020
– Al treilea -20 ianuarie 2021.
– Al patrulea termen – 7 aprilie 2021
– Al cincilea termen pe 19 mai a rămas în pronuntare.
– S-a dat sentinţa pe 16 iunie, când a fost constatată legalitatea trimiterii în judecată.
– Primul termen de judecată după ce dosarul a trecut de camera preliminară a fost pe 9 februarie 2022
– Al doilea termen- 6 aprilie 2022
– Al treilea termen – 15 iunie 2022
-Al patrulea termen a fost stabilit pe 5 octombrie 2022.