Tatăl şi fiica s-au întors acasă în sicriu

0

Durere fără margini în comuna Slobozia, acolo unde ieri după-amiază urma să fie aduse trupurile neînsufleţite ale tatălui şi fiicei lui, morţi în accidentul care a avut loc luni seara pe DN 1. În tot acest timp soţia bărbatului decedat şi mama copilei şi-a revenit la spital şi cum a deschis ochii a întrebat de starea celor doi.  
Ieri, locuitorii comunei Slobozia aşteptau ca sicriele lui Mihai Stoica şi fiica lui Valentina să ajungă acasă. Familia se pregăteşte de înmormântarea care va avea loc vineri. În tot acest timp, Anca Stoica, internată la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești nu ştia că soţul şi fiica ei au murit. „Azi la ora 15.00 sosesc (n.r trupurile neînsufleţite). Le duc acasă la ei, nu la capelă că la noi aşa se obişnuieşte. Femeia şi-a revenit aseară (n.r marţi). A intrebat de fată, de soţ şi nu i-au spus nimic, vor să o pregătească psihic. A zis câteva vorbe şi apoi au lăsat-o în pace doctorii, să nu o obosească. Nu au vrut să-i spună. A fost operată la spitalul din Ploieşti şi i-a pus tijă, din câte am înţeles. Înmormântarea o să fie vineri la ora 12, la biserica la care sunt arondaţi, din Slobozia” a declarat ieri primarul Petre Funie. Reamintim că accidentul a avut loc luni seară, pe DN1, în comuna Păulești, din județul Prahova, în jurul orei 21,45. Un șofer, de 20 de ani, a lovit trei pietoni, mamă, tată și fiică, care traversau ca să ajungă la un magazin.
În urma impactului, Mihai Stoica, de 44 de ani a fost declarat decedat pe loc. Soţia lui Anca Stoica de 38 de ani și fetița lor Valentina, de 11 ani, au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar apoi au fost transportate la spital.
Aflată în stop cardio-respirator, fetița de 11 ani a murit la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești. Familia venea de la mare când a avut loc tragedia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.