Tabăra Națională de pictură și grafică, în incinta Schitului Trivale

0

Timp de două zile, la Schitul Trivale s-a desfășurat atelierul de lucru al celor zece artiști plastici consacrați la nivel național, participanți la Tabăra Națională de Creație Plastică – Pictură, Grafică „Expresii urbane”, ediția a VII-a.  
Înconjurați de frumusețea creației divine, pictorii și-au transpus simțirile pe pânză, împreună cu o parte din energia sufletului lor – orice operă de artă purtând, prin timp, amprenta spirituală a creatorului său.
Atelierul din pădurea Trivale a fost organizat cu sprijinul părintelui stareț al schitului, ieromonahul David Stoica, parteneri în realizarea întregului eveniment fiind, alături de municipalitatea piteșteană, Arhiepiscopia Argeșului și a Muscelului și Uniunea Artiștilor Plastici din România. Obștea monahală a schitului Trivale i-a găzduit cu bucurie pe artiștii plastici participanți la tabăra de creație: Elena Carmen Olteanu – București, Mirela Trăistaru – București, Angela Tomazelli – București, Marcela Smeianu – Slobozia, Sever Moldovan – Bistrița, Silviu Ioan Soare – Călărași, Stela Maria Lucici – Pitești, Mara Diaconu – Pitești, Alexandra Ilie – Pitești, curatorul evenimentului, Daniel Preduț, președintele filialei Pitești a Uniunii Artiștilor Plastici din România, și criticul de artă Ana Amelia Mădălina Dincă.