Cererile de starea civilă, pot fi depuse la orice primărie

0

Regulile privind emiterea și conținutul actelor civile, adică a celor de naștere, căsătorie sau deces, vor suferi din nou modificări.  
Astfel, printr-o ordonanță s-a stabilit miercuri că cetățenii vor putea depune cererile în materie de stare civilă la oricare serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor sau primărie. Anterior, în luna mai, aceste reguli au mai fost modificate stabilindu-se printre altele că plastifierea acestor acte duce la anularea lor și că părinții nu mai pot pune copiilor câte prenume vor, ci doar trei. Stabilirea cadrului legal pentru operaționalizarea Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă (SIIEASC), care, în momentul de față, se află în plină implementare și care va facilita obținerea acestor acte, și introducerea posibilității ca cetățenii să poată depune cererile în materie de stare civilă la oricare serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor sau primărie sunt doar câteva dintre măsurile conținute de un proiect de ordonanță aprobat miercuri de Guvern. Măsurile propuse în proiectul de OG vizează, în primul rând, crearea cadrului legal necesar operaționalizării proiectului SIIEASC, care va avea “impact asupra soluționării cu celeritate a cererilor cetățenilor români și străini ale căror acte și fapte de stare civilă sunt înregistrate în România”.

Reducerea timpului de așteptare

De asemenea, pentru a facilita obținerea documentelor de stare civilă și reducerea timpului necesar pentru asta, autoritățile vor să stabilească competența de soluționare a cererilor în materie de stare civilă pentru serviciul public de evidență a persoanelor sau primăria la care se va depune cererea. Prin proiect se mai stabilește un termen pentru întocmirea actului de naştere în situația declarării tardive a copilului, dar nu mai târziu de un an de la naştere.
Mai exact, în aceste cazuri, întocmirea actului de naştere se va face la cererea scrisă a declarantului, în termen de până la 30 de zile de la data solicitării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.