Crescătorii de porci și păsări, primesc ajutor de până la 150 mii E

0

Pentru a ajuta crescătorii argeșeni de porci și păsări să depășească problemele generate de creșterea prețurilor la furaje, energie electrică și gaze naturale, Guvernul a decis să aprobe o schemă de susținere financiară prin care se vor acorda ajutoare excepționale de până la 150.000 de euro. 
Scopul declarat al măsurii îl reprezintă, așa cum apare în proiectul de HG care va fi trimis la Monitorul Oficial, „acordarea unor ajutoare de adaptare pe baza unei scheme de susținere financiară, denumite în continuare ajutoare excepționale, producătorilor agricoli, crescători de animale, din sectoarele suin și avicol, pentru susținerea activității crescătorilor de animale în anul 2022, prin compensarea pierderilor generate de creșterea prețurilor la furaje, energie electrică și gaze naturale”, informează avocatnet.ro. De fapt, ajutoarele financiare amintite reprezintă sumele care se acordă pentru susținerea unor cheltuieli angajate în perioada 24 februarie 2022 – 31 iulie 2022 necesare activităților de creștere și/ sau reproducție a suinelor, de creștere și/ sau reproducție și/ sau incubație a păsărilor. Schema de susținere financiară se va aplica pe întreg teritoriul României, pentru crescătorii de animale care dețin exploataţii comerciale de suine sau exploatații comerciale de păsări, autorizate sanitar-veterinar până la data de 24 februarie 2022. Cheltuielile în legătură cu plățile menționate se vor face până la data de 30 septembrie 2022. Pentru crescătorii de porci și păsări care vor să acceseze aceste ajutoare de la stat, există și o serie de condiții cumulative ce trebuies respectate și care se găsesc în proiectul de lege amintit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.