Pe numele unui bărbat, în vârstă de 50 de ani, din comuna Mărăcineni, autorităţile din Italia au emis patru sentinţe. Împotriva lui sunt tot atâtea mandate europene de arestare. A fost ridicat de acasă de poliţiştii de la Urmăriri fiind dus în arest. Judecătorii nu au admis cererea procurorilor de arestare preventivă.
Marian C., de 50 de ani, din Mărăcineni este acuzat de comiterea mai multor furturi din magazine, toate pe teritoriul Italiei. Bărbatul comitea furturi mărunte, cu pagube între 200-400 euro. Astfel a acumulat mai multe acuzaţii şi a fost judecat la patru instanţe diferite. Autorităţile din peninsulă au cerut emiterea de mandate europene de arestare şi au solicitat autorităţilor din România să fie extrădat pentru a-şi ispăşi pedepsele. Argeşeanul are sentinţe de condamnare de la Tribunalul Gorizia, din 2017, Tribunalul Pordenoe, din 2020, Tribunalul Bolzano, din 2019 şi Tribunalul Udine din 2020. În baza celor patru mandate, polițitii Serviciului de Investigații Criminale Argeș l-au depistat pe bărbatul urmărit international şi l-au dus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti. Procurorii au dispus reţinerea lui pe bază de ordonanţă. Cel în cauză a fost prezentat în fața judecătorilor Curţii de Apel Piteşti, cu propunerea de arestare preventivă, în vederea parcurgerii procedurii de extrădare. Magistraţii au respins însă propunerea arestării prevenite. Au dispus eliberarea de îndată a inculpatului şi au luat împotriva lui măsura controlului judiciar pe o perioadă de 30 de zile. Printre măsurile de supraveghere impuse, Marian C. are interdicţia de a părăsi judeţul Argeş. Bărbatul este obligat să se prezinte la următorul termen de judecată. Până atunci procurorul va trebui să depună la dosar mandatul european de arestare în original şi tradus.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525