Dacia Spring, punctaj maxim la testele Green NCAP

0

La cel mai recent test, care a avut loc în această lună 2022, Green NCAP a acordat modelului electric Dacia Spring calificativul maxim de cinci stele ca urmare a unui scor de 10 din 10 la „Clean Air Index”, 9,8 din 10 la „Energy Efficiency Index” și 10 din 10 la „Greenhouse Gas Index”.  
Conform oficialilor Green NCAP, modelul Dacia Spring „este un vehicul urban compact cu design de SUV. Puterea sa modestă de 33 kW limitează caracteristicile dinamice, dar îi atrage pe cei care caută mobilitate urbană individuală funcțională, curată, eficientă și accesibilă. La o temperatură ambientală de 23°C, pe autostradă, se poate aștepta o autonomie de rulare de aproximativ 140 km. Rezultatele testelor demonstrează că Spring este o mașină prietenoasă cu mediul, nu numai datorită absenței emisiilor locale de poluanți, ci și datorită consumului redus de energie. Cu «5 Stele Verzi» și un indice general de 9,9, supermini-ul Dacia poate fi dat exemplu celorlalte mărci”. În testele de laborator mașina a realizat un consum mediu de energie de 18.5 kWh/100 km (corespunzător unei autonomii de 180 km) și un consum maxim de 23.0 kWh/100 km (corespunzător unei autonomii de 141 km). Cel mai mare consum, de 23 kW/100 km, a fost cel aferent testului de laborator realizat în condiții de deplasare pe autostradă. Calificativul de cinci stele Green NCAP obținut în august 2022 de Dacia Spring a mai fost atins în acest an doar de Audi Q4 e-tron, în timp ce la testele din 2021 au intrat în aceeași categorie Lexus UX 300e, Nissan Leaf, Ford Mustang Mach-e, Fiat 500e, Hyundai Nexo (hidrogen), Volkswagen ID.3, iar în 2020 Hyundai Kona Electric și Renault Zoe. Oficialii Green NCAP notează că mașinile care obțin calificativul maxim de cinci stele prezintă o performanță generală excelentă, un consum foarte scăzut de combustibil sau energie și, în același timp, emit un nivel scăzut de poluanți și gaze cu efect de seră. De asemenea, mașinile în cauză sunt bine echipate cu tehnologie de reducere a emisiilor și de economisire a combustibilului sau a energiei.