Ameninţat cu toporul şi cuţitul!

0

Un conflict a avut loc între trei tineri de etnie romă din comuna Călineşti, satul Valea Corbului. Doi dintre ei au ajuns în arest în urma scandalului după ce şi-au ameninţat adversarul cu un topor şi cu un cuţit.  
Polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Călineşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice, și portul fără drept sau folosirea de obiecte periculoase, conform art. 206, 379 și 372 din Codul Penal, și au reținut doi tineri, de 24 și 21 de ani, ambii din Călinești. „Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de 25 spre 26 august a.c., cei doi ar fi amenințat cu acte de violență pe un alt consătean, având asupra lor și un topor și un cuțit.După administrarea probatoriului, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.” a transmis IPJ Argeş.

S-au certat la botez

Cei doi tineri reţinuţi sunt Ionuț Grațian M, de 24 de ani și Gheorghe Raimond R., de 21 de ani, ambii din Călinești – Valea Corbului. Cei implicați erau la un botez. Aceştia au avut conflictul cu un tânăr de vârsta lor, toţi trei fiind beţi. S-au luat de un alt mesean care este mai corpolent iar acesta din urmă l-a lovit cu pumnul pe Ionuț Grațian M. Ca să se răzbune, tinerii s-au dus și s-au înarmat cu un topor și cu un cuțit. Nu au apucat să-l lovească ci s-au limitat doar la amenințări. Ieri, după ce au fost duşi la Parchet, tinerii au fost eliberaţi din arest.
Pe numele lor a fost luată măsura controlului judiciar pe câte 60 de zile. Nu au voie să ia legătura cu victima sau cu martorii, altfel, riscă să se întoarcă în arest.