După puncte, în Moldova!

0

Liga Profesionistă de Fotbal a programat la jumătatea acestei săptămâni o etapă intermediară în primul eșalon fotbalistic al României. FC Argeș va întâlni astăzi, de la ora 18.00, în deplasare, pe FC Botoșani, una dintre echipele cu pretenții la play-off.
Confruntarea din Moldova face parte din runda cu numărul 8 din Superliga Superbert, iar punctele puse în joc sunt foarte importante pentru cele două combatante. Piteștenii vor aborda duelul de pe stadionul Municipal din Botoșani cu o doză de optimism crescută după victoriile cu CS Mioveni și Chindia Târgoviște, succese care au urcat gruparea din Trivale pe locul 3 al ierarhiei, cu cele 12 puncte, adunate în 7 runde. Nici FC Botoșani nu stă rău în clasament, trupa lui Mihai Teja ocupând locul 4, cu 11 puncte, strânse însă în 6 etape. Moldovenii vin după un eșec suferit în deplasarea de la Severin, contra Universității Craiova, înfrângere conturată în minutul 90+3, fiind dornici să se reabiliteze în fața propriului public. Piteștenii se întorc pe terenul unde în sezonul trecut au obținut calificarea în play-off, chiar în dauna moldovenilor, pregătiți atunci de Marius Croitoru.
Oficialii grupării din Trivale, dar și suporterii, așteaptă un joc bun al alb-violeților și un rezultat pozitiv care să mențină Argeșul în primele șase locuri ale ierarhiei. FC Botoșani – FC Argeș, astăzi, ora 18.00, Digi Sport, Prima Sport, Orange Sport