- Handbal feminin – Liga Florilor
Handbalistele de la CS Dacia Mioveni au pierdut joi și ieri, al doilea meci și al treilea meci din noua ediție a Superligii.
Alb-albastrele au cedat în etapa a doua, în Sala Sporturilor din Mioveni, cu 17-21, în fața mult mai experimentatei Măgura Cisnădie. A fost un meci cu foarte puține goluri, doar 38, cele mai puține marcate într-o întâlnire din această etapă. Prima repriză a fost destul de echilibrată, cu CS Dacia la conducere pe toată durata ei, oaspetele reușind doar în ultimele minute să preia condiția. Începutul de meci a fost și el foarte sărac în goluri, 2-0 în minutul 7, 2-2 în minutul 10, pe final fiind 6-6, 6-7, 7-8, 8-9.
În repriza secundă adversarele areșencelor au preluat încet-încet conducerea și au ajuns la diferență de 3 – 4 goluri care s-a meținut până aproape de final, 9-12, 10-14. Dacia a avuut o revenire la două goluri, 17-19, însă până la final, Măgura Cisnădie a reușit desprinderea la 17-21, acesta fiind și scorul final.
Duminică, 4 septembrie, CS Dacia Mioveni 2012 va juca un nou meci dificil, în deplasare, la HC Zalău.
DACIA MIOVENI – MĂGURA CISNĂDIE 17-21 (8-9)
Mioveni: Mîrcă-Olariu, Ion – Krsnik 4, Milic 4, M. Ilie 2, Lazăr 2, Popa 2, Constantinescu 2, Vizuete 1, Nițu, Simion, Ivan, Sărățeanu, Darie, Cîrjan, Nicolae. Antrenori: Paul Mihăilă, Alin Oprescu.
Cisnădie: Măzăreanu, Pașca – Gariaeva 9, Neagu 5, Tătar 4, Abed-Kader 1, Gjorgjijevska 1, Roșu 1, Ianăși, Iskit, Jlezi, Tomescu. Antrenor: Alexandru Weber