Andrei Prepeliță: ”O greșeală individuală ne-a costat”

0

La finalul partidei cu FC Hermannstadt, pierdută de FC Argeș, scor 0-1, tehnicianul gazdelor, Andrei Prepeliță, a pus eșecul pe seama greșelilor personale ale elevilor săi.
Tehnicianul grupării din Trivale regretă lipsa de eficacitate în fața porții: “Am avut inițiativa, în a doua repriză am forțat și am avut ceva șanse de gol. Din păcate, o greșeală individuală și am primit acel gol. Poate Lato putea să fie mai aproape la acea fază, dar după nu a fost un șut imparabil. A avut ocazii Garita, Ișfan, am avut, dacă eram puțin mai lucizi cred că puteam să rezolvăm meciul mai repede. Chiar și așa, nu trebuia să primim gol. I-am dat banderola lui Ișfan ca să fie o motivație în plus. Dintre cei care au fost pe teren el era cel mai vechi. Nu m-am gândit să pun presiune pe el. El trebuie să fie concentrat meci de meci și să nu aibă fluctuații în evoluții. Lupta este strânsă în Liga 1, suntem la început”, a spus Andrei Prepeliță la flash-interviul de după meci.