Mircea Drăgici condamnat pentru vacanțele de lux!

1

Fostul trezorier al PSD și-a semnat singur condamnarea! Prin acordul de recunoaștere încheiat în luna iunie cu procurorii DNA fostul deputat a consimțit să execute pedeapsa cu închisoarea de 6 ani, în urma acuzațiilor de de utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate și delapidare. Tribunalul București a dat sentința luni. Fostul deputat avea o condamnare de 5 ani pe care o executa și acum pedeapsa i s-a mărit la 6 ani. Prejudiciul a fost achitat.  
În luna iunie, Mircea Drăghici a semnat cu DNA un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA. Era acuzat că din banii partidului unde ocupa funcția de trezorier a plătit vacanțe exotice pentru familie şi prieteni. În acordul de recunoaștere acesta a mărturisit că a petrecut revelionul 2017-2018 în Republica Dominicană, cu soția și prietenii. Au stat la un hotel de 5 stele și factura a fost achitată din contul de subvenție alocată de stat pentru PSD și din alt cont al partidului. Procurorii au mai consemnat că Drăghici și-a trimis fetele și fosta soție, în vacanță de Revelion în Singapore și Bali. În aprilie 2018, Mircea Drăghici a fost în vacanță în Cipru, cu fiicele, soția, frații, cumnații, soacra și vecinii. Vacanţa l-a costat 130.629,31 de lei din care 53.675,34 din contul de subvenție de la stat, după cum au notat procurorii. În august 2018, Mircea Drăghici a fost la un hotel din Tenerife și a cheltuit aproape 6000 de euro doar la SPA, restaurant și beach club, după cum reiese din dosarul întocmit de procurorii DNA. Ca să încheie acordul cu DNA, Mircea Drăghici a primit și două recomandări de la arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Calinic Argeșeanul și pilotul Titi Aur. În recomandarea lui Calinic Argeșeanul se arată că Mircea Drăghici e un bun creștin, a sprijinit bisericile și “a manifestat solicitudine față de ceilalți membri ai comunității”.

A plătit din banii PSD vacanţe exotice

Potrivit acordului de recunoaştere a vinovăţiei „ În perioada 10 aprilie 2017 – 22 mai 2018, Mircea Drăghici, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti aparţinând Partidului Social Democrat, ar fi utilizat suma totală de 550.522 lei din conturile partidului pentru achitarea, către o societate comercială, a unor cheltuieli ocazionate de deplasarea şi/sau cazarea în destinaţii turistice exotice a sa şi a altor persoane”, informa atunci Direcţia Naţională Anticorupţie într-un comunicat de presă. În prezenţa avocatului, fostul deputat a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv şase ani de închisoare cu executare şi interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât şi pe o perioadă de trei ani după executarea acesteia, a mai multor drepturi – de a fi ales în autorităţile publice sau în oricare alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (trezorier partid politic) şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, precizează DNA.

Banii depuşi într-un cont, sub sechestru

Tribunalul Bucureşti a dat sentinţa de care Mircea Drăghici ştia dinainte: 6 ani cu executare. Pe 1 iulie 2021, Mircea Drăghici a fost condamnat la 5 ani cu executare într-un alt dosar care a avut ca obiect deturnarea banilor încasați de PSD din subvenția de la stat. În prezent, el se află în închisoare, iar instanța a contopit pedepsele, urmând să execute 6 ani. Judecătorii au menţinut sechestrul pe 578.597,16 lei (319.482,95 lei+231.040,60 lei+28.073,61 lei), bani care au fost depuşi într-un cont, pus la dispoziţie de procurori pentru recuperarea prejudiciului, de Popescu Georgeta, cel mai probabil soacra fostului deputat. Sentinţa nu este definitivă, dar, find vorba de un acord de recunoaştere, este puţin probabil ca părţile din dosar să declare apel.

1 COMENTARIU

  1. Infractorul Draghici are 56 de ni (conform Wikipedia), deci nu va beneficia de eliberare conditionata dupa executarea a 1/3 din pedeapsa (precum beneficiaza alti granguri trecuti de 60 de ani).

    La multi ani cu executare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.