Produsul intern brut a crescut în primul semestru din acest an, comparativ cu semestrul I 2021, cu 5,8%, atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier, potrivit datelor provizorii anunţate ieri , de Institutul Naţional de Statistică.
Conform INS, Produsul Intern Brut, date ajustate sezonier, estimat pentru trimestrul II 2022 a fost de 355,964 miliarde de lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 2,1% faţă de trimestrul I 2022 şi cu 5,3% faţă de trimestrul II 2021, informează Digi 24. Produsul intern brut estimat pentru semestrul I 2022 a fost de 699,846 miliarde de lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 5,8% faţă de semestrul I 2021. Produsul Intern Brut, serie brută, estimat pentru trimestrul II 2022 a fost de 335,190 miliarde de lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 5,3% faţă de trimestrul II 2021. Produsul Intern Brut estimat pentru semestrul I 2022 a fost de 609,019 miliarde de lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 5,8% faţă de semestrul I 2021. Pe categorii de resurse, la creşterea PIB, în semestrul I 2022 faţă de semestrul I 2021, contribuţii pozitive mai importante au avut următoarele ramuri: comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (+2,2%), cu o pondere de 20,6% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 10,3%; informaţiile şi comunicaţiile (+1,7%), cu o pondere de 6,9% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 23,9%.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525