- DSV Argeș transmite proprietarilor de restaurant și alimentare că se pot aproviziona din aceste locații
Având în vedere că a început vremea târgurilor de produse alimentare, Direcția Sanitar Veterinară Argeș amintește proprietarilor unor astfel de locuri special amenajate, câtea reguli ce trebuiesc respectate.
Târgul sau expoziția de produse alimentare este un loc special amenajat, cu activitate temporară, prevăzut cu facilități și dotări corespunzătoare, necesare desfășurării activității de expunere și comercializare a produselor de origine animală și/sau nonanimală obținute în unități înregistrate / autorizate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor. Ordinul președintelui ANSVSA prevede că operatorii din domeniul alimentar care dețin astfel de obiective trebuie să dețină document de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor. Eliberarea unui astfel de document de înregistrare este necesară în cazul târgurilor / expozițiilor unde se comercializează alimente de origine animală și non-animală, care sunt organizate cu o periodicitate stabilită (ex. săptamânal, bilunar, lunar, etc.), care presupune o anumita continuitate a activităților și menținerea în timpul funcționării a facilităților, spațiilor, echipamentelor de care beneficiază operatorii care comercializează alimente către consumatorul final.
Pentru toate celelalte evenimente tradiționale organizate de autoritățile locale sau diferiți operatori din domeniul alimentar în perioada sărbătorilor religioase sau a altor asemenea evenimente publice (zilele orașelor/comunelor/satelor, manifestări/evenimente locale cu tradiție, etc.) unde se prepară, expun și comercializează alimente către consumatorul final (exemplu:bâlci, iarmaroc, etc.) și care nu au o anumită continuitate a activităților, iar acestea se desfașoară doar ocazional, nu trebuie emis un document de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor, în astfel de situații eliberându-se aviz temporar de funcționare. Mai trebuie știut și că unitățile de alimentație publică (restaurante, cantine, pensiuni turistice, puncte gastronomice locale, etc.) se pot aproviziona cu produse alimentare ce sunt comercializate în târguri, expoziții, sau alte asemenea obiective supuse controlului sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, ce provin din unităti înregistrate/autorizate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor. De asemenea, unitățile de alimentație publică din localitatea sau dintr-o localitate învecinată târgului se pot aproviziona cu produse primare de origine animală comercializate prin vânzare directă de către micii producători ce sunt înregistrați sanitar veterinar de către DSVSA.