22 de salvamontişti în misiune pentru un turist căzut!

0

Operaţiune de salvare de amploare pentru salvamontiştii argeşeni. Întreaga echipă a urcat în masivul Făgăraş pentru a interveni la un turist căzut în zona Viștea Mare –Moldoveanu. Intervenţia a durat mai bine de 16 ore. Vremea a fost un inamic serios al salvamontiştilor care au parcurs traseul la temperaturi scăzute, cu ceaţă densă şi vânt puternic. Bărbatul rănit a fost găsit conştient, avea luxaţii de mână şi fractură la un picior şi câteva răni. 
22 de salvatori montani din cadrul Serviciului Județean Salvamont Argeș au participat la o intervenție maraton de salvare a unui bărbat căzut în zona Viștea Mare -Moldoveanu din masivul Făgăraș. Acțiunea s-a desfășurat pe cale terestră întrucât condițiile meteo au făcut imposibilă intervenția elicopterului SMURD la locul accidentului. Aproximativ 16 ore, în mare parte pe timpul nopții, salvatorii montani ai Salvamont Argeș au luptat cu altitudinea, vântul, ploaia, condițiile de vizibilitatea extrem de redusă din cauza ceții și au reușit să recupereze victima pe care au transportat-o la o ambulanță.
Bărbatul este conștient, cooperant, stare generală bună, are o fractura de gleznă și multiple contuzii.

Cea mai grea intervenţie…

„Duminică, în jurul orelor 15, am fost solicitați prin sistemul național pentru apeluri de urgență 112 să intervenim undeva între vârfurile Viștea Mare și Moldoveanu pentru salvarea unui turist care a căzut într-o zonă de abrupt de aproximativ 20 de metri.
S-a încercat recuperarea acestuia cu elicopterul SMURD, dar din cauza condițiilor meteo din zonă, misiunea a fost imposibilă.
Am intervenit cu toți salvatorii montani pe care i-am avut la dispoziție, 22 la număr. Operațiunea a durat toată noaptea până în această dimineață, în jurul orei 6,30, când victima a fost predată conștientă către un echipaj de ambulanță SMURD.
Bărbatul a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.
După noi, a fost poate cea mai grea misiune de salvare de până acum, având în vedere zona – aflată la o altitudine de 2500 de metri, condițiile meteo cu vânt, zăpadă, ploi și ceață. Temperatura era de 0 grade Celsius însă, din cauza condițiilor meteo, resimțeam o temperatură de -5 grade Celsius. Toate aceste condiții au îngreunat foarte mult operațiunea de salvare, dar până la urmă am reușit să predăm cu bine victima către ambulanța SMURD” – Cristian TOMA, Salvamont Argeș. Victima făcea parte dintr-un grup. După ce căzut şi s-a rănit, suferind o fractură de picior, luxaţie la mâna dreptă şi mai multe răni, unele la cap, a fost supravegheat de un ghid care i-a rămas alături până la sosirea echipelor de salvare. După ce a fost coborât, turistul rănit a fost predat unui echipaj al ambulanţei.