La volan, cu permisul suspendat!

0

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung l-au depistat, în trafic, duminică, pe Florin C. de 24 de ani, din Bughea de Jos, care conducea un autoturism pe raza localității Berevoești, având dreptul de a conduce suspendat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că autoturismul, înmatriculat în Bulgaria, figurează fără drept de circulație pe teritoriul României. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis şi punerea în circulaţie pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.