Argeșenii n-au prins echipa etapei a 10-a din Superliga

1
1

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat echipa ideală a etapei a 10-a din Superliga Superbet. Printre cei mai buni 11-ce jucători ai acestei runde nu se regăsește nici un fotbalist argeșean. Eșecurile cu Farul Constanța și Universitatea Cluj, înregistrate de FC Argeș și CS Mioveni în această rundă, au tras în jos cele două formații argeșene.
Iată cum arată echipa ideală a etapei a 10-a:
PORTAR
Horațiu Moldovan (Rapid / 24 de ani) – Chiar dacă Rapid a pierdut, a avut alte șase intervenţii prin care a limitat diferenţa de scor.
FUNDAŞI
Radu Negru (FC U 1948 / 23 de ani) – A consumat multă energie pe durata meciului, iar rezultatul a fost o prestaţie foarte bună.
Andrei Burcă (CFR Cluj / 29 de ani) – A dovedit şi în derby-ul etapei că este un fundaş de mare valoare. Un jucător exponenţial pentru defensiva clujenilor din toţi ani.
Ionuț Stoica (FC Hermannstadt / 34 de ani) – A marcat în prelungiri golul care le-a adus sibienilor a cincea victorie în acest sezon.
Raul Opruț (FC Hermannstadt / 24 de ani) – A fost fundaşul stânga cu cel mai mare index Instat, 259. A avut un procent de 90 % pase corecte şi a câştigat 18 dueluri, dintre care nouă în atac.
MIJLOCAŞI
Tudor Băluță (Farul / 23 de ani) – “Profesorul”, aşa cum l-a alintat Hagi, redevine jucătorul din precedenta perioadă petrecută la Ovidiu. După pasa decisivă de runda trecută, acum a marcat pentru întâia oară în acest sezon.
Karlo Muhar (CFR Cluj / 26 de ani) – Reuşita prin care a deschis scorul în derby-ul cu Universitatea Craiova poate candida cu şanse mari la cel mai frumos gol din runda a 10-a.
Constantin Grameni (Farul / 19 ani) – A înscris pentru a treia oară în ediţia curentă şi este golgheterul surpriză al dobrogenilor din primele 10 runde.
ATACANŢI
Gabriel Iancu (FC U 1948 / 28 de ani) – A fost cel mai bun jucător din duelul FC U Craiova 1948 – Rapid, meci în care a oferit o pasă decisivă de geniu.
Mario Rondón (Sepsi OSK / 36 de ani) – Veteranul din atacul echipei antrenate de Cristiano Bergodi a contribuit la succesul covăsnenilor cu un gol şi un penalty scos.
Ely Fernandes (U Cluj / 31 de ani) – A înscris golul care a adus Universităţii Cluj primul succes din acest sezon. A fost a 10-a reuşită din carieră în Superliga României.
ANTRENORUL ETAPEI
Ilie Poenaru (UTA Arad / 45 de ani) – Arădenii au reuşit primul succes pe teren advers şi au ajuns la patru partide consecutive fără înfrângere, rezultate în urma cărora au urcat pe loc de play-off.

Acest material este proprietatea site-ului curier.ro şi poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afişarea link-ului către articolul din site-ul curier.ro.

Citiți, de asemenea, pe curier.ro

1 COMENTARIU

  1. DEMISIA,,HARRY POTTER,IPA,FC AR -GENTEA,esti varza,în frunte cu tatucul Cristi GENTIANA PIETREI CRAIULUI (p floare rara,pe cale de disparitie,sper ca in 2024 sa dispari si tu dupa alegeri).Echipa de 2 bani,si toata lumea tace,de parca toate sunt frjmoase si la locul lor..La meciul cu CFR,suporterii va pregătesc ceva,deci sa plecati iute,iute,după meci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.