”Avem talent, iar încrederea e mare”

0
  • Concluziile lui Gheorghe Hagi după victoria cu FC Argeș

Farul Constanța este noul lider al Superligii după ce a învins duminică, la Ovidiu, scor 3-0, pe FC Argeș, în etapa cu numărul 10 din prima ligă.
Deși constănțenii s-au impus la scor de neprezentare, antrenorul Gheorghe Hagi nu a fost pe deplin mulțumit de evoluția elevilor săi: ”Am jucat bine, eu zic că am pregătit bine meciul, am început extraordinar, am marcat, apoi am avut 20 de minute în care ne-am pierdut. Există potenţial să fie şi mai bine. Am construit bine, avem jucători care erau foarte buni, încercăm să-i aducem la nivelul la care erau înainte.
Băluţă mai are până să ajungă unde era înainte. Important e să fie mult pe teren, să aibă ritm, că fotbal ştie mult, el era profesorul. În prima repriză, am fost supărat pe cei din spate pentru că era foarte lentă construcţia. A doua repriză, am schimbat sistemul şi poziţia jucătorilor nu era aşa bună. Ofensiv ştim să jucăm, defensiv o putem face mai bine.
Avem talent, încrederea jucătorilor e mare, jucătorii, foşti internaţionali, mai rămâne să-i punem la punct fizic. Nu sunt la cel mai bun nivel fizic, dar sper că vor ajunge”, a declarat după meci tehnicianul Farului.