Festival național de științe, la Pitești!

0

După o pauză de trei ani, Romanian Science Festival (RSF) revine în județul Argeș, în format fizic. Cea de-a treia ediție a Pitești Science Festival va avea loc între 22-24 septembrie și este cea mai extinsă de până acum, aducând publicului multe elemente inedite.  
Astfel, anul acesta vor fi trei zile de festival, organizate în parteneriat cu municipalitățile a trei orașe argeșene – Pitești, Mioveni și Câmpulung Muscel, în ultimele două ajungând Caravana RSF, eveniment în cadrul căruia, pe durata a trei ore, grupul de mentori RSF vor aduce științele mai aproape de mii de elevi care studiază în mediul rural și urban mic.
În al doilea rând, în organizarea festivalului se va implica cel mai mare număr de voluntari de până acum: 350 de voluntari elevi, membri ai comunităților locale, antreprenori și pasionați de științe, dar și 30 de mentori locali din rândul profesorilor. La evenimentele Romanian Science Festival din județul Argeș vor participa, în total, 16 mentori RSF, cercetători și profesioniști veniți din 7 țări exclusiv pentru festival.
Programul Pitești Science Festival 2022:
● 23 Septembrie – Prezentările mentorilor în școlile și liceele din Pitești:
Mentorii RSF vor vizita 10 școli și licee din oraș pentru a le povesti elevilor despre cercetarea lor, care sunt cele mai importante și relevante invenții științifice în fiecare domeniu, dar și despre cum au ajuns să urmeze o astfel de carieră, cu scopul de a inspira tinerii către STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică).
● 24 Septembrie – Târgul de științe „Pitești Science Festival”, organizat în Piața Primăriei:
Pe data de 24 septembrie, între orele 11:00 și 17:00, se va organiza un târg de experimente științifice interactive, deschis publicului de toate vârstele. Nu mai puțin de 150 de experimente vor acoperi științe precum: astronomie, robotică, medicină, inteligență artificială, imunologie, biologie, fizică, chimie, matematică, geografie și sustenabilitate. Scopul evenimentului este de a stârni interesul publicului larg pentru științe și tehnologie prin intermediul educației informale și prin experimente interactive la care pot lua parte, dar pe care le și pot încerca după festival, acasă, folosind materiale accesibile.

DESPRE ROMANIAN SCIENCE FESTIVAL

Fondat în 2019, Romanian Science Festival, primul festival naţional de ştiinţe din România, este o iniţiativă născută din dorinţa de a implica cercetătorii şi studenţii români din diaspora în sistemul de educaţie românesc cu scopul de a atrage elevii spre disciplinele ştiinţifice. Primele evenimente au avut loc în Timișoara, Baia Mare și Pitești.
Comunitatea mentorilor RSF este formată din peste 120 de mentori – studenţi, cercetători şi profesionişti români din diasporă, implicați în diferite activităţi ale Romanian Science Festival: târguri de ştiinţă, webinarii, vizite la clasele online, concursuri. De la lansare, în 2019, Romanian Science Festival a adus ştiinţa în peste 150 de şcoli din România şi a ajuns la peste 100.000 de elevi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.